impozit gospodarie

Olguţa Vasilescu: Analizăm posibilitatea de a acorda familiilor deduceri pentru copii, în cadrul impozitului pe gospodărie

Familiile ar putea beneficia de deduceri pentru copii, precum cheltuielile pentru meditaţii, dacă se va aplica impozitul pe gospodărie, a declarat, luni, ministrul propus al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, după audierile din comisiile parlamentare reunite.

Olguţa Vasilescu: Analizăm posibilitatea de a acorda familiilor deduceri pentru copii, în cadrul impozitului pe gospodărie
Viorel Ştefan, validat ca vicepremier: Nu avem un termen pentru implementarea sistemului de globalizare a veniturilor

Tăriceanu anunţă introducerea impozitului pe venitul global şi noi creşteri ale salariului minim

Varujan Vosganian: Avem rezerve privind acest procent de 2% al contribuţiei de solidaritate

Biriş: Propunerea impozitului pe gospodărie este atât de proastă încât nu merită discuţii

Dragnea, despre impozitul global: S-ar putea renunţa la consultanţii fiscali. Plata impozitelor să se facă informatizat

Anul 2018 va fi greu dacă se elimină sistemul de reţinere la sursă a impozitului pe venit. Posibil să apară taxe noi - RBL

Anul 2018 va fi greu dacă se elimină sistemul de reţinere la sursă a impozitului pe venit. Posibil să apară taxe noi – RBL

Grindeanu despre impozitul pe gospodărie: E normal să ducă la discuţii. Nu inventăm apa caldă, se aplică şi în alte ţări

Vasilescu,despre impozitul pe gospodării:S-ar putea să fie o carte câştigătoare,dacă va exista infrastructură modernă şi disciplină în colectarea

Grindeanu: Foarte puţini miniştri nu şi-au dat cu părerea despre impozitul pe gospodărie. V-aş ruga să vă abţineţi

Consultant fiscal: Cei care trăiesc de pe-o zi pe alta vor fi mai expuşi riscurilor cu impozitul global. Statul va ieşi în pierdere

Veniturile bugetare s-ar reduce cu 3,2% din PIB, după introducerea impozitului pe venitul gospodăriilor - Ernst&Young

Veniturile bugetare s-ar reduce cu 3,2% din PIB, după introducerea impozitului pe venitul gospodăriilor – Ernst&Young

Cine NU va mai plăti impozitul pe venit: medicii, IT-iştii, cercetătorii şi persoanele cu handicap

Când veţi fi obligaţi să plătiţi noul impozit pe venitul global

Impozit de 10% pe venitul global - Cum se va calcula punctajul unei gospodării

Impozit de 10% pe venitul global – Cum se va calcula punctajul unei gospodării

Ministerul Finanţelor: Administrarea globală pe gospodării a impozitului pe venit este un concept în evaluare

Efectul introducerii noului impozit global: La un salariu mediu din Bucureşti, angajatul câştigă cel puţin 5.000 de lei pe an

Totul despre impozitul pe venitul global pe gospodărie

Grila de impozitare pentru gospodării, din 2018: 0% pentru venituri lunare de sub 2.000 lei, 10% pentru restul, deduceri pentru copii