Tensiuni între Marea Britanie şi Spania: Nave de război britanice au pornit spre Mediterana

Nave de război se pregăteau luni să plece din Anglia pentru manevre în Mediterana prevăzute "de mult timp" potrivit Londrei, dar care au loc în plină perioadă de intensificare a tensiunilor cu Madridul pe tema Gibraltarului, unde o fregată britanică urmează să facă o escală.
Economica.net - lun, 12 aug. 2013, 11:09
Tensiuni între Marea Britanie şi Spania: Nave de război britanice au pornit spre Mediterana

Fregata HMS Westminster va pleca marţi spre apele micului teritoriu britanic din sudul peninsulei iberice, unde va ajunge în cursul săptămânii, a anunţat luni Ministerul britanic al Apărării (MoD).

Este vorba despre patru nave de război care vor participa la exerciţiile „Cougar 13” în Mediterana şi în Golful Persic.

Între nave se află şi portelicopterul HMS Illustrious, care urma să părăsească portul Portsmouth luni dimineaţa şi care a fost autrizat de Spania să facă escală la Baza Navală Rota, în sudul ţării.

Aceste exerciţii anuale sunt organizate pentru a treia oară, consecutiv, şi este vorba despre o „mobilizare de rutină, prevăzută de mult timp”, potrivit ministrului britanic al Apărării Philip Hammond.

Potrivit MoD, navele vor face escală într-un „anumit număr de porturi mediteraneene”, după care vor participa la un exerciţiu împreună cu armata albaneză, în Marea Adriatică. Ele vor trece apoi prin Marea Roşie şi Oceanul Indian spre Golf, unde vor participa la exerciţii cu ţări partenere din regiune.

Însă aceste manevre se desfăşoară în contextul în care tensiunile diplomatice între Londra şi Madrid cu privire la Gibraltar – un teritoriu de şapte kilometri pătraţi cedat Marii Britanii în 1713, locuit de aproximativ 30.000 de persoane – s-au intensificat din nou începând de la sfârşitul lui iulie.

Autorităţile din Gibraltar au provocat furia Madridului, instalând în Mediterana, în Golful Algeciras, blocuri de beton care formează un recif artificial, într-o încercare de a pune capăt unor ani de incursiuni de care îi acuză pe pescarii spanioli că le efectuează în apele pe care le consideră ca aparţinându-le.

De atunci s-au format cozi lungi de aşteptare la frontieră, iar Gibraltarul afirmă că Spania şi-a multiplicat controlele vamale ca represalii. De asemenea, Madridul a anunţat că intenţionează să introducă o taxă rutieră în valoare de 50 de euro la frontiera cu acest teritoriu britanic.

Te-ar mai putea interesa și
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență care include în categoria produselor accizabile toate produsele cu......
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig ...
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...