Ţiriac invită statul să-i verifice afacerile

Omul de afaceri Ion Ţiriac a lansat o scrisoare deschisă prin care invită autorităţile statului să verifice activitatea firmelor din Grupul Ţiriac. 
Economica.net - mie, 18 feb. 2015, 10:00
Ţiriac invită statul să-i verifice afacerile

Ion Ţiriac a lansat această scrisoare deschisă pentru a pune capăt speculaţiilor cu privire la afacerile derulate de firmele controlate de fostul tenismen. 

Cel mai recent, numele omului de afaceri a apărut în legătură cu fondurile europene obţinute pentru construcţia clubului Stejarii, dar şi în Dosarul Microsoft. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) efectuează cercetări, in rem, în cazul plângerii formulate împotriva Elenei Udrea privind folosirea fondurilor europene pentru construcţia clubului „Stejarii”.

Elenei Udrea i se aduc acuzaţii că ar fi dat fonduri europene, pe vremea când era Minisitrul Dezvoltării, pentru construcţia complexului turistic şi de agrement, care nu este utilizat pentru scopul în care a fost construit (dezvoltarea turismului în zona Capitalei), ci aduce beneficii doar luxosului cartier rezidenţial „Stejarii”.
Elena Udrea a declarat, anul trecut, că s-a mutat cu chirie într-un apartament din complexul construit de Ion Ţiriac, informează România TV

CITEŞTE ŞI DNA cercetează cum i-a dat Elena Udrea fonduri europene lui Ion Ţiriac pentru clubul Stejarii

Compania Masterange România, parte a grupului Ţiriac, precizează că ansamblul rezidenţial Stejarii, care cuprinde 285 de apartamente destinate închirierii, este operat de o entitate juridică diferită de cea a Stejarii Country Club, iar dezvoltarea sa, în perioada 2008-2010, nu a necesitat fonduri europene

Redăm mai jos, integral, scrisoarea deschisă. 

„În atenţia: Autorităţilor Statului Român şi a mass-media

Stimate doamne, stimaţi domni,

Subsemnatul, Ioan Ţiriac, fidel legilor României, pe care le respect atât în calitate de cetăţean al României, cât şi ca investitor în economia locală, partizan transparenţei, eticii şi bunelor practici de afaceri, lansez pe această cale o invitaţie deschisă către orice Autoritate a Statului Român în vederea verificării activităţilor întreprinse de către companiile Grupului Ţiriac.

Am decis să fac acest demers public pentru a arata că activitatea companiilor din Grupul Ţiriac se face cu respectarea legilor României şi pentru a pune capăt speculaţiilor şi intoxicărilor apărute în media în ultimele luni.
Pentru aceasta, vă asigurăm de întreaga colaborare, transparenţă şi deschidere a companiilor din Grupul Ţiriac în relaţia cu Autorităţile Statului Român prin punerea la dispoziţie a tuturor informaţiilor legal necesare acestui demers.

În acelaşi timp, lansez invitaţia către presa centrală, în numele unei corecte şi documentate informări a publicului, în cazul în care jurnaliştii doresc să verifice veridicitatea informaţiilor obţinute din surse proprii, să se adreseze reprezentanţilor companiilor din Grupul Ţiriac. Astfel, se pot evita foarte uşor speculaţiile, dezinformarea sau informarea parţială asupra unor subiecte, doar din dorinţa de senzaţional.

În egală măsură, vă aduc la cunoştinţă că vom sancţiona pe cale legală, prin demersuri active în justiţie, orice act public ce aduce atingere reputaţiei personale, a imaginii familiei mele sau a companiilor din Grupul Ţiriac. „

Cu stimă,
Ioan Ţiriac

Omul de afaceri este cel mai bogat român, potrivit Top 300 Capital, cu o avere estimată la 1,2-1,3 miliarde de euro. Proaspăt revenit în ţară după revoluţie, fostul mare tenisman a fondat, în 1991, prima instituţie bancară cu capital integral privat – Banca Comercială Ion Ţiriac (BCIT), într-o perioadă în care abia se conturau reglementări în domeniu, scrie Capital.  În 1993, a reuşit să atragă în acţionariat Banca Europeana pentru Reconstructie şi Dezvoltare (BERD), care a rămas alături de BCIT aproape 10 ani. CITEŞTE mai multe AICI. 

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...