Transelectrica a emis 4,77 mil. certificate verzi pentru producţia de energie din perioada ianuarie-iunie 2014

Transelectrica, operatorul de transport şi sistem în sectorul energiei electrice, a emis până la data de 17 iulie 2014 un număr de 4,77 milioane de certificate verzi, aferente producţiei de energie din surse regenerabile din perioada ianuarie - iunie 2014, potrivit datelor publicate pe site-ul OPCOM, operatorul pieţei centralizate de energie electrică.
Economica.net - mar, 22 iul. 2014, 13:05
Transelectrica a emis 4,77 mil. certificate verzi pentru producţia de energie din perioada ianuarie-iunie 2014

Din acest total, 1,05 milioane de certificate au fost deja tranzacţionate pe platforma specializată din cadrul bursei de energie OPCOM, iar 1,04 milioane de certificate au fost tranzacţionate direct de către producătorii care le-au primit.

Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.689 MW, la finele lunii mai, potrivit datelor Transelectrica.

Astfel, în sistem, existau proiecte eoliene cu o putere de 2.829 de MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.200 de MW, microhidrocentrale de 560 de MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 100 de MW.

La finele lunii februarie, în sistem erau instalate capacităţi de producţie a energiei regenerabile de 4.582 de MW.

Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, şi care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate.

România şi-a asumat ca 24% din consumul final brut de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunţat că această ţintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014. Astfel că, pentru 2014, cota obligatorie de achiziţie a energiei verzi a rămas la 11,1%, cât a fost în 2013, faţă de 15%, cât ar fi trebuit să fie în acest an.

Pentru a tempera creşterea facturilor, Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017 – 2020 acordarea unui număr de certificate verzi.

Potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, cum era până la 1 iulie 2013. Proiectele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei.

Totodată, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puţine subvenţii. Potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie 2013, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvenţiile de până acum, respectiv trei certificate din şase.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 până în 2017 şi cu 0,25 începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 1,75 certificate, din anul 2018.

De asemenea, microhidrocentralele primesc şi ele cu 0,7% mai puţine certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict între giganţii din Orientul Mijlociu. De ce se „ceartă” Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite – Protagoniştii şi mizele crizei din Yemen
Conflict între giganţii din Orientul Mijlociu. De ce se „ceartă” Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite ...
Escaladarea tensiunilor din sudul Yemenului între Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU) a scos la suprafaţă conflictele interne din cadrul coaliţiei împotriva rebelilor Houthi, Arabia......
Peste o jumătate de miliard de euro, bani europeni pentru Transporturi, au intrat în conturile deschise de la BNR – Nazare
Peste o jumătate de miliard de euro, bani europeni pentru Transporturi, au intrat în conturile deschise de la BNR – ...
Comisia Europeană a virat, marţi, în conturile deschise la Banca Naţională a României, peste 586 milioane de euro, ...
Declaraţie şocantă din Rusia. Ameninţare cu moartea pentru Zelenski – „Doamna cu coasa” va veni în curând pentru Zelenski, ameninţă Dmitri Medvedev
Declaraţie şocantă din Rusia. Ameninţare cu moartea pentru Zelenski – „Doamna cu coasa” va veni în ...
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev l-a ameninţat cu moartea iminentă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ...
O lege controversată a fost aprobată de Guvernul din Polonia. Ce înseamnă pentru căsătorii, comunitatea LGBT şi catolicii dintr-o ţară conservatoare
O lege controversată a fost aprobată de Guvernul din Polonia. Ce înseamnă pentru căsătorii, comunitatea LGBT şi catolicii ...
Guvernul polonez condus de prim-ministrul Donald Tusk a aprobat marţi un proiect de lege care introduce 'contracte de coabitare' ...