34 de ani de colaps pentru populaţia României – Criza demografică se adânceşte. Sporul natural s-a menţinut negativ în ianuarie, decesele au fost de două ori mai numeroase decât naşterile (date INS)

Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna ianuarie 2026, numărul deceselor fiind de două ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform datelor oficiale, ultimul an cu spor natural pozitiv a fost 1991. Din 1992 şi până acum, fără întrerupere, România a înregistrat în fiecare an un spor negativ. Este printre ţările cu cel mai lung declin demografic.
Economica.net - vin, 13 mart. 2026, 11:40
34 de ani de colaps pentru populaţia României - Criza demografică se adânceşte. Sporul natural s-a menţinut negativ în ianuarie, decesele au fost de două ori mai numeroase decât naşterile (date INS)

Ultimul an cu spor natural pozitiv (anual) al populaţiei a fost 1991. Din 1992, România a înregistrat, în fiecare an, doar valori negative. În perioada 2020-2025 a fost înregistrat un declin accelerat, fără excepţii lunare, conform datelor sintetizate de ECONOMICA.NET.

În ultimii 34 de ani, România a parcurs un declin al sporului natural al populației continuu, fără niciun an de redresare.

Cea mai mare prăbuşire a avut loc în perioada 2020-2021 (perioada de vârf a pandemiei COVID-19). După acest interval a avut loc o uşoară temperare a declinului, dar fără o redresare consistentă şi fără vreo revenire pe teritoriu pozitiv.

 

În ianuarie 2026 s-au înregistrat certificatele de naştere pentru 12.461 de copii, în creştere cu 568 (+4,8%) faţă de luna decembrie 2025, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, numărul certificatelor de deces consemnate în luna ianuarie 2026 a fost de 24.536 (12.613 pentru persoane de sex masculin şi 11.923 pentru persoane de sex feminin), mai mare cu 2.459 de decese faţă de decembrie 2025, ceea ce reprezintă o creştere cu 11,1% (+10,9% persoane de sex masculin şi +11,4% persoane de sex feminin).

Conform datelor INS, numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub 1 an în luna ianuarie 2026 a fost de 69, în creştere cu 9 faţă de luna decembrie 2025.

„Sporul natural s-a menţinut negativ (-12.075) în luna ianuarie 2026, numărul deceselor înregistrate fiind de 2,0 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii”, se menţionează în comunicat.

În luna ianuarie, 43,1% (10.577 decese) din totalul numărului de decese s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 27,4% (6.719 decese) la persoanele de 70-79 ani şi 15,7%, reprezentând 3.846 de decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (77 decese), 5-19 ani (49 decese) şi 20-29 ani (82 decese).

În luna ianuarie 2026, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 2.829 căsătorii. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.118 în luna ianuarie 2026.

Numărul certificatelor de naştere pentru născuţi-vii înregistrat în luna ianuarie 2026 a fost mai mic cu 294 (-2,3%) comparativ cu aceeaşi lună din anul 2025.

Potrivit datelor INS, numărul certificatelor de deces înregistrat în ianuarie 2026 a crescut cu 936 (+4%) faţă de ianuarie 2025, iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 15 mai mic.

Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2026 (-12.075 persoane), cât şi în luna ianuarie 2025 (-10.845 persoane).

În ianuarie 2026, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.893 persoane (6.067 persoane de sex masculin şi 5.826 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 12.643 persoane (6.546 persoane de sex masculin şi 6.097 persoane de sex feminin).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2025, numărul deceselor înregistrate a crescut cu 4% în mediul urban (+4,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi +3,2% în cazul persoanelor de sex feminin) şi cu 3,9% în mediul rural (+3,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi +4,8% în cazul persoanelor de sex feminin).

Sporul natural s-a menţinut negativ (-10.184) în luna decembrie 2025, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Citeşte şi

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Brașov – Făgăraș a primit undă verde de la Mediu
Autostrada Brașov – Făgăraș a primit undă verde de la Mediu
A fost emis astăzi Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov – Făgăraș, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Piața media a crescut la aproape 900 de milioane de euro în 2025. Surpriza din zona radio și veștile proaste din TV
Piața media a crescut la aproape 900 de milioane de euro în 2025. Surpriza din zona radio și veștile proaste din TV
Piața media din România a urcat la 883 de milioane de euro anul trecut, în ciuda provocărilor semnificative venite mai ...
ING şi DIGI lansează plata facturilor prin RoPay, fără comisioane sau costuri suplimentare
ING şi DIGI lansează plata facturilor prin RoPay, fără comisioane sau costuri suplimentare
ING Bank România și DIGI introduc plata facturilor de telecomunicații prin intermediul RoPay, soluție complet digitală ...
Oraș din Transilvania introduce taxă de tranzit pentru autocamioane, inclusiv pentru cele care lucrează la Autostrada A8
Oraș din Transilvania introduce taxă de tranzit pentru autocamioane, inclusiv pentru cele care lucrează la Autostrada A8
Orașul Miercurea Nirajului din județul Mureș introduce de luna aceasta taxă de tranzit pe două drumuri județene pentru ...