Ungaria: Transportul public din capitală, în pragul colapsului

Compania de transport public din Budapesta, care se confruntă cu grave probleme financiare, ar putea da faliment într-o lună şi jumătate, potrivit primarului capitalei, Istvan Tarlos, relatează Wall Street Journal.
Economica.net - mar, 10 ian. 2012, 08:16

BKV Zrt, compania de transport public din Budapesta, este pe cale de a da faliment şi nu îşi va mai putea plăti datoriile dacă guvernul ungar nu intervine prin deblocarea fondurilor deja alocate acesteia, susţine dl Tarlos, citat de Agerpres.

Autorităţile capitalei ungare speră să primească de la stat 32 de miliarde de forinţi (128 de milioane de dolari), blocaţi de Ministerul Economiei pentru a ajuta bugetul central. Oficialii guvernamentali au afirmat că suma necesară ar trebui strânsă de Budapesta, pentru a fi adăugată la bugetul operaţional anual de 150 de miliarde de forinţi al companiei de transport public. Potrivit primarului capitalei, BKV Zrt a acumulat datorii în valoare de aproximativ 65 de miliarde de forinţi.

Compania se confruntă cu dificultăţi nu numai din punct de vedere financiar. Sute de vehicule din parcul auto învechit se strică în fiecare zi, iar vagoanele de metrou sunt evacuate în mod regulat atunci când se declanşează alarmele de fum.

Primarul Budapestei a afirmat că a discutat deja problema cu oficiali guvernamentali şi a solicitat o întrevedere cu ministrul economiei, Gyorgy Matolcsy, însă nu a fost înregistrat niciun progres. În speranţa de a rezolva situaţia, Istvan Tarlos l-a abordat pe premierul ungar Viktor Orban, prezentându-i o serie de măsuri care includ externalizarea serviciilor de transport şi introducerea unei taxe pe trafic în capitală.

Problema a evidenţiat şi decalajul dintre capitală şi restul oraşelor ţării, care consideră că nu li se acordă aceeaşi atenţie ca Budapestei. Aproximativ 20% din populaţia de 10 milioane de locuitori a Ungariei trăiesc în interiorul sau în jurul capitalei. Şeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz din Ungaria, Janos Lazar, a declarat într-un interviu că Budapesta, fiind oraşul cu cel mai mare buget, ar trebui să poată strânge sumele necesare.

Primarul Istvan Tarlos a afirmat că se vor lua măsuri urgente în Budapesta, precum eliminarea turelor de noapte şi reducerea numărului de plecări ale autobuzelor.

Te-ar mai putea interesa și
Acționar la Dristor Kebap: celebrul lanț de shaormerii se listează pe SeedBlink și vrea milioane de euro pentru extindere
Acționar la Dristor Kebap: celebrul lanț de shaormerii se listează pe SeedBlink și vrea milioane de euro pentru extindere
Dristor Kebap, cel mai mare lanț românesc de kebab, vrea să strângă bani pentru extindere și lansează o o campanie de crowdfunding pe platforma SeedBlink, a anunțat compania. ...
Anchetă la Ryanair. Ce investighează Concurenţa din Marea Britanie
Anchetă la Ryanair. Ce investighează Concurenţa din Marea Britanie
Autoritatea de reglementare în domeniul concurenţei din Marea Britanie a anunţat joi că a deschis o anchetă asupra companiei ...
Alertă la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Unitatea din Zaporojie a rămas fără sursă de energie externă, după un atac militar
Alertă la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Unitatea din Zaporojie a rămas fără sursă de energie externă, ...
Centrala nucleară din Zaporojie - cea mai mare din Europa - a pierdut orice alimentare electrică externă în noaptea de ...
PNL nu va susţine Guvernul Tomac. Declaraţiile lui Bolojan şi Ciucu
PNL nu va susţine Guvernul Tomac. Declaraţiile lui Bolojan şi Ciucu
PNL nu va susţine în Parlament guvernul Tomac, a anunţat premierul Bolojan.