Hellas Direct, societatea cu cea mai mică primă medie RCA din România, le propune brokerilor mari din România să se concentreze mai mult pe vânzarea de RCA în rate prin pachetul FlexiPay, pentru a putea beneficia de plata în avans a comisionului pe o perioadă de un an. Oferta este cuprinsă într-un document analizat și de Economica.net.
Este o mișcare în premieră pentru piața locală, în condițiile în care asigurătorii de la noi evită să vândă RCA în rate de teamă că șoferii asigurați vor plăti doar o parte din valoarea primei și apoi vor renunța. De altfel, statisticile arată că acest tip de comportament este unul real, în unele situații procentul celor care nu plătesc toate ratele ajungând și la o treime. De menționat că, atât timp cât asigurătorul nu o denunță și nu apare o daună (care nu va fi despăgubită, totuși), polița, chiar și cu ratele neplătite, este considerată validă, în cazul unui control. Asigurătorul are foarte puține pârghii de a își recupera banii în timp util și fără costuri.
Totuși, Hellas Direct are un produs mai special, care presupune plata RCA în rate lunare, nu doar trei rate cum vindeau toți ceilalți asigurători. În plus, FlexiPay presupune plata unui comision fix de 15% din valoarea primei, ceea ce înseamnă că în caz de lapsare (termen tehnic care desemnează neplata primei sau a ratei de primă) are o rezervă care poate acoperi pierderile.
Contactat de Economica, Viorel Vasile, președintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), a spus că această mișcare ar putea schimba trendul în ceea ce privește vânzarea RCA în rate. Așa cum arătam, asigurătorii din România sunt foarte reticenți din acest punct de vedere, din cauza probabilității ridicate de neplată a ratelor și niciunul nu are un produs cu rate lunare, cum este FlexiPay. ASF a încercat la un moment dat să introducă în lege plata în rate, cu decontarea directă a contului asiguratului, însă propunerea nu a trecut de comisiile din Parlament.
„În epoca Netflix, când plata se face lunar, cu cardul, pentru tot soiul de abonamente, această propunere venită de la HD poate fi un moment zero în asigurări ținând cont de turbulențele economice, de inflație, de scăderea veniturilor populației. În timp, poate duce și la creșterea gradului de cuprindere în asigurare, una dintre marile probleme ale României. Atunci când efortul financiar este împărțit în 12 luni, probabilitatea ca șoferii să își poată cumpăra RCA este mai mare”, ne-a declarat președintele PRBAR.
Detalii despre produsul FlexiPay, care permite plata RCA în rate, găsiți AICI.
Propunerea făcută de HD brokerilor mari și materializată într-o prezentare de câteva pagini cuprinde inclusiv date tehnice specifice asupra cărora nu vom insista. Totuși, oferta este simplu de înțeles pentru oricine. Este vorba despre plata up front (în avans) a unor comisioane. Aceasta este o practică la mulți dintre asigurători pentru diverse produse (în general viață sau polițe facultative care aduc profituri mai mari), însă niciunul nu a încercat până acum să stimuleze plata în rate, așa cum face HD. Concret, grecii spun că trec de la plata lunară a comisionului la plata per poliță. Ei dau și un exemplu concret. Dacă în prezent un broker încasează 3,33 de euro comision lunar pentru o poliță FlexiPay vândută în 12 rate, prin noua formulă, prezentată ca „Exclusives” (engl. exclusivii, specialii), brokerul va încasa în avans toți cei 40 de euro cât reprezintă comisionul pe un an pentru respectiva poliță.
Altfel spus, dacă pentru 1.000 de polițe brokerul trebuie acum să încaseze 3.300 de euro pe lună (câte 3,33 de euro pentru fiecare), cei care intră în formula Exclusives vor putea încasa 40.000 de euro, aferenți comisionului pe un an pentru cele 1.000 de polițe. Suma este plătită din prima lună după emiterea poliței. Mai departe, Hellas Direct prezintă și condițiile. Ținta impusă o reprezintă 1.000 de polițe pe lună, iar vânzarea minimă este fixată la 500 de polițe pe lună.
Colaborarea începe cu o perioadă de probă de trei luni. Dacă în primele trei luni brokerul a vândut 1.000 de polițe pe lună, el va încasa în avans aproape 120.000 de euro (mai exact 118.638 adică de trei ori câte 39.546 de euro cât reprezintă exact comisionul pe un an pentru 1.000 de polițe FlexiPay). Dacă a vândut minimul de 500 de polițe, va încasa comisionul aferent, adică jumătate din suma pentru cele 1.000 de polițe. Dacă, în schimb, brokerul nu reușește să vândă în fiecare lună minimum 500 de polițe FlexiPay noi, atunci din luna a patra colaborarea încetează și HD își retrage avansul plătit pentru primele trei luni. Câștigul pentru FlexiPay este evident, având în vedere că polițele în rate sunt cu 15% mai scumpe decât cele standard.
HD încearcă să se acopere și pentru situația în care asiguratul nu mai achită de la un punct ratele, o variantă cu probabilitate ridicată, așa cum spuneam, cel puțin la nivelul celorlalți asigurători. În acest caz, brokerul va trebui să ramburseze parte din sumele primite în avans aferente ratelor neplătite, conform unui tabel care ia în calcul numărul de rate deja plătite. Acesta este, de altfel, riscul mare pe care și-al asumă HD stimulând vânzarea în rate având în vedere că, așa cum spuneam, legislația locală nu le dă prea multe șanse să recupereze ceva în caz că asiguratul nu mai plătește. Totuși, HD vede o probabilitate ca asigurații să plătească toate ratele în primul an care se apropie de 90%, substanțial peste statisticile altor asigurători. Cei de la Hellas cred că probabilitatea scade la sub 80% abia în al doilea an, dacă se decide prelungirea, și la puțin peste 70% în al treilea an. HD precizează în prezentare că sumele semnificative care pot fi primite de brokeri în avans îi pot ajuta să se dezvolte sau să aibă o rezervă de capital într-o perioadă foarte tulbure.