Cum au primit dreptul să se iubească după gratii studenta criminală şi traficantul de droguri

Studenta criminală de la Timişoara şi traficantul de droguri au primit dreptul la camera intimă pentru că s-au întâlnit înainte de 20 de ori, la vorbitor. Iniţial, legea prevede ca dreptul la camera intimă să survină în urma întânirilor la vorbitor vreme de şase luni.
Economica.net - mar, 10 ian. 2012, 09:43

Legea prevede că dreptul la camera intimă se obţine după minimum şase luni în care cei doi deţinuţi se vizitează la vorbitor. În cazul celor doi au fost suficiente 20 de întâlniri, precizarea fiind făcută de şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla pentru Adevărul.

Astfel, conducerea penitenciarului a considerat că 20 de vizite reprezintă o relaţie. Carmen Bejan este însărcinată în 5 luni cu un traficant de droguri şi are de ispăşit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Împreună cu fostul său iubit, femeia a omorât şi a tranşat un bărbat.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...