Profitul Antibiotice Iaşi a crescut cu circa 15% în primul trimestru din 2015, la 6,06 milioane lei

Antibiotice Iaşi a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 6,061 milioane lei, cu circa 15% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform informaţiilor financiare remise vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - vin, 15 mai 2015, 10:25
Profitul Antibiotice Iaşi a crescut cu circa 15% în primul trimestru din 2015, la 6,06 milioane lei

‘Principalele obiective urmărite de managementul companiei în primele trei luni ale anului 2015 au fost creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor din farmacii şi distribuţie, precum şi maximizarea profitului, care a crescut cu 15% comparativ cu trimestrul I al anului anterior. Astfel, vânzările de produse finite din farmacii către client au crescut cu 26,5% comparativ cu perioada similară a anului 2014, în timp ce ieşirile din distribuţie către farmacii au fost temporizate la un ritm de creştere de maximum 10% comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut’, se precizează în comunicatul companiei.

Veniturile din vânzări au totalizat 52,64 milioane lei, fiind mai mici cu 17% comparativ cu cele din primele trei luni din 2014, dar cu 3% peste cele estimate în bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2015, scrie Agerpres.

Vânzările pe pieţele internaţionale au avut, în primele trei luni, o valoare de 5,7 milioane lei. În această perioadă a fost negociat un nou contract de distribuţie pe piaţa din SUA, care se va concretiza în livrări comerciale în a doua jumătate din 2015.

De asemenea, au fost demarate noi proiecte de colaborare pentru pieţe din Europa, Federaţia Rusă şi zona CIS, Asia de Sud-Est şi Orientul Mijlociu.

Cheltuielile cu materiile prime şi materiale consumabile au însumat 25 milioane lei, în scădere cu 9% faţă de cele din perioada ianuarie-martie 2014. Cheltuielile cu personalul s-au diminuat cu 1%, la 16,5 milioane lei.

Pe de altă parte, cheltuielile cu impozitele şi taxele au totalizat 8,5 milioane lei, în creştere cu 60% din cauza taxei claw back la nivelul trimestrului IV 2014, în sumă de 8,1 milioane lei. În primul trimestru din 2015, nivelul taxei claw back este în creştere cu 24% faţă de valoarea bugetată şi superior cu 3 milioane lei faţă de trimestrul I 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...