Oprea îşi numără primarii. „Oamenii politici nu sunt sclavii pe plantaţie ai unui partid”

Gabriel Oprea a admis că UNPR are trăsături cazone, însă acest lucru i-ar aduce un plus de disciplină şi rigoare. Cât priveşte acuzele că UNPR ar aduna traseişti din celelalte partide, generalul a spus, la "România în 60 de minute", de la România TV, că politicienii "nu sunt sclavi pe plantaţia unui partid".
Economica.net - mar, 10 ian. 2012, 18:43

Oprea a afirmat că este o realizare pentru UNPR faptul că a reuşit să adune sub sigla sa 14 senatori, 18 deputaţi, circa 300 de primari, iar numărul militanţilor este în creştere constantă datorită faptului că social-democraţii nemulţumiţi de actuala linie politică a PSD bat la porţile celuilalt partid de stânga, UNPR.

Suntem al doilea partid din coaliţie. Avem peste 300 de primari„, a spus Gabriel Oprea, arătând că circa 95% din membrii UNPR au activat anterior în PSD.

Oprea nu consideră că politicienii pot fi judecaţi doar prin prisma numărului de partide prin care au trecut, ci prin reuşita proiectului politic în care se implică.

Oamenii politici nu sunt sclavii pe plantaţie ai unui partid. Mai ales de când sunt aleşi uninominal. În toate partidele veţi găsi parlamentari care au lucrat la mai multe proiecte politice„, a declarat liderul UPNR pentru România TV.

În acest sens, el l-a amintit pe liderul PNL, Crin Antonescu, cu trei partide, pe secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care a fost membru PD sau pe senatorul liberal Varujan Vosganian.

Oprea susţine că UNPR a înţeles mai bine interesul naţional, sprijinind actuala guvernare şi aducând un plus considerabil în actul de guvernare.

 „Avem un partid puţin mai militarizat, în sensul bun al cuvântului. Mai disciplinat, mai riguros„, a spus generalul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul le va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de ţiţei ale Indiei, a declarat joi o sursă indiană, deşi o sursă......
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au început joi o grevă de două zile, care este aşteptată să ducă la anularea ...
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Construcţiile de locuinţe au înregistrat o scădere cu 3,14% în 2025, anul trecut fiind terminate 59.062 locuinţe, cu ...
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a cerut poliţiştilor locali să verifice maşinile de mare tonaj care nu achită ...