Precipitaţii în centrul şi nordul ţării. VEZI cum se anunţă vremea în weekend

Masa de aer rece care traversează România aduce ceva mai multe ninsori, mai ales în zona intracarpatică, dar şi intensificări ale vântului, existând şi o avertizare meteorologică în acest sens.
Economica.net - J, 12 ian. 2012, 06:45

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vânt puternic şi ninsori valabilă de vineri dimineaţă, de la ora 8.00 până sâmbătă, la ora 20.00. La munte se anunţă ninsori şi viscol, iar rafalele de vânt vor depăşi 80-90 de km/h. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul ţării, în special în regiunile sudice, unde local vitezele vor atinge 55-60 de km/h.

Sâmbătă, vremea se răceşte în toată ţara, aşa că amiaza vine cu maxime cuprinse doar între minus 1 şi 7 grade. Cerul va fi mai mult noros, dar avem puţine precipitaţii. Ninge local la munte şi ceva mai puţin în vest, în nord şi în centru. În celelalte regiuni doar izolat va fulgui. Vântul suflă mai tare în zona montană înaltă.

Şi în Capitală, prima zi de weekend vine cu o uşoară răcire. Soarele se arată printre nori, nu aşteptăm precipitaţii, iar vântul suflă cu ceva intensificări, aşa că vom simţi mai puţin decât cele 6 grade pe care le vor indica termometrele.

Temperaturile continuă să scadă duminică şi vremea devine rece pentru această dată. Norii acoperă cerul o bună parte a zilei în majoritatea regiunilor, dar lasă ninsori locale la munte şi chiar mai puţine în celelalte zone. Şi tot la munte, vântul mai suflă în rafale. La amiază, aşteptăm maxime de la doar minus 3 grade în estul Transilvaniei, până la cel mult 5 grade în sud.

Răcirea continuă şi pentru bucureşteni, aşa că duminică la amiază abia se mai ating 4 grade. Cerul va fi mai mult acoperit de nori, dar vântul se mai potoleşte.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...