Grevă de 24 de ore la metroul din Londra. Traficul este grav afectat

Metroul londonez a fost oprit complet miercuri seara, pentru prima dată din 2002, din cauza unei greve de 24 de ore declanşate de sindicalişti cu privire la înfiinţarea unui serviciu de noapte, relatează AFP.
Economica.net - J, 09 iul. 2015, 06:50
Grevă de 24 de ore la metroul din Londra. Traficul este grav afectat

Greva, care afectează milioane de călători din capitala britanică, a fost criticată de conservatorii de la putere. ‘Circulaţia pe toate liniile de metrou este în prezent oprită. Metroul nu va funcţiona joi’, anunţat în jurul orei 20:30 (19:30 GMT) Regia Transportului în Comun din Londra (Transport for London -TfL).>

TfL a adăugat că perturbările ar putea continua şi vineri, cerând călătorilor să se deplaseze cu bicicleta. Pentru a suplimenta mijloacele de transport au fost introduse 200 de autobuze, scrie Agerpres.

Această grevă ‘este inacceptabilă şi nejustificată’, a apreciat premierul conservator David Cameron. ‘Aceasta va afecta familii, muncitori, companii în toată capitala’, a subliniat el.

Boris Johnson, primarul conservator al Londrei, a criticat la rândul său ceea ce a calificat drept o grevă ‘din motive politice’, cerând sindicatelor să pună capăt acestei mişcări cât mai curând.

Sindicatele RMT, Unite, TSSA şi Aslef cer măriri de salarii din cauza înfiinţării, la mijlocul lunii septembrie, a unui nou serviciu de noapte pe perioada week-end-ului.

În pofida unei noi oferte prezentate de London Underground (LU), compania care gestionează reţeaua de metrou, care a propus o creştere salarială de 2%, discuţiile între cele două părţi s-au încheiat fără a se ajunge la un acord.

 

Te-ar mai putea interesa și
România, singura țară din grupul Jumbo, pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% mai puțin în prima parte a anului
România, singura țară din grupul Jumbo, pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% ...
Vânzările magazinelor de jucării și produse pentru casă Jumbo, precum și a platformei online, au scăzut cu aproximativ 6% în iunie 2026 comparativ cu luna corespunzătoare a anului trecut,......
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, atât ...
Legea salarizării – Negocieri cruciale la Cotroceni pentru PNNR cu Pîslaru şi reprezentanţii partidelor
Legea salarizării – Negocieri cruciale la Cotroceni pentru PNNR cu Pîslaru şi reprezentanţii partidelor
Reprezentanţii partidelor pro-occidentale şi ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, discută vineri, la Palatul ...
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank susține prima fază a proiectului rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca, dezvoltat pe amplasamentul fostei ...