FMI: Grecia nu se mai aflā în incapacitate de platā

Grecia a achitat luni Fondului Monetar Internaţional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) şi nu se mai află în incapacitate de plată, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmit Deutsche Welle şi Reuters, potrivit Agerpres.      
Economica.net - lun, 20 iul. 2015, 16:23
FMI: Grecia nu se mai aflā în incapacitate de platā

‘Prin urmare, Grecia nu mai are datorii restante către FMI’, a explicat Gerry Rice. Acesta a adăugat: ‘Aşa cum s-a anunţat, FMI este gata să continue să asiste Grecia în eforturile de redresare a economie şi de revenire a stabilităţii financiare’.

Luni, Grecia a plătit luni 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul şi dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, şi a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.

Reprezentanţii creditorilor internaţionali (UE, BCE şi FMI) şi ai fondului de salvare al zonei euro (ESM) se vor afla în curând la Atena, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al executivului european, Margaritis Schinas.

Săptămâna trecută, Grecia a obţinut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienţi pentru a asigura finanţarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaţionali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile, a cărui valoare este estimată la 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni.

 
Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat în acest an!”
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat ...
Comitetul interministerial Bala, format prin decizie a prim-ministrului pentru a mai atenua din efectele crizei generate de debitul mic al Dunării, atrage atenția că proiectul de finalizare a......
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo anunță că Lenovo Tech World, evenimentul său anual dedicat inovației, revine la CES 2027, în Las Vegas. Organizat ...
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este prevăzută reducerea taxei
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este ...
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenţia că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu ...
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru ...