Poliţiştii comunitari din Predeal nu şi-au mai primit salariile de peste un an

Cei cinci poliţişti comunitari din Predeal nu şi-au mai primit salariile de mai bine de un an, după ce Consiliul Local a tăiat fondurile necesare plăţii acestora, a anunţat, joi, Primăria din Predeal, într-un comunicat de presă, transmite Mediafax.
Economica.net - J, 12 ian. 2012, 14:24

Poliţiştii comunitari au depus plângeri penale împotriva Consiliului Local Predeal, însă, până în prezent, nu şi-au primit salariile de mai bine de un an.

„Noi am depus plângeri penale şi am atacat în instanţă şi hotărârile adoptate, dar nu le-a păsat. Nu ne-au alocat banii de salarii, dar au găsit de cuviinţă să plătească din bani de la buget un avocat, care să îi reprezinte în procesele pe care le-am deschis împotriva lor”, a spus Ştefan Calaican, şeful Poliţiei Comunitare Predeal.

Primarul oraşului Predeal, Ion Goidescu, a spus că salariile poliţişlor comunitari au fost acoperite doar până în luna mai a anului 2010.

„În martie 2010, când am propus proiectul de buget, o parte din consilierii locali au refuzat să aprobe sumele pentru capitolul Ordine Publică, iar salariile poliţiştilor au fost acoperite doar până în mai 2010”, a spus Goidescu.

În august 2010, consilierii locali au aprobat organigrama aparatului de specialitate al primarului, în care era trecut şi Compartimentul Poliţia Comunitară. Cu toate acestea, la apariţia Legii Poliţiei Locale (155/ 2010), aceiaşi consilieri au decis, într-o şedinţă extraordinară desfiinţarea Poliţiei Comunitare, deşi, conform legii, aceasta trebuia reorganizată în Poliţia Locală, iar Prefectura a solicitat din nou revocarea hotărârii, pentru motive de legalitate.

„Am deschis două procese, pentru a-i obliga să înfiinţeze Poliţia Locală prin reorganizarea Poliţiei Comunitare şi să aloce din buget sumele pentru plata salarilor. În plus, am depus şi o plângere împotriva lor, pentru abuz în serviciu, iar plângerea se află la Parchetul de pe lângă Judecatoria Braşov, în cercetare”, a mai spus Ştefan Calaican.

În urma acţiunilor deschise de poliţişti, consilierii locali au aprobat, în decembrie 2011, înfiinţarea Poliţiei Locale, dar nu şi Regulamentul de organizare şi funcţionare, fără de care aceasta nu poate funcţiona.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...