Becali ia masa cu Ramon Calderon. „Mi-a spus că vrea mâncăruri româneşti”

Fostul preşedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, este invitatul lui Ion Ţiriac la tradiţionala partidă de vânătoare de la Balc. Acesta a profitat de ocazie pentru a se întâlni şi cu finanţatorul Stelei, Gigi Becali, cu care s-a împrietenit când cele două formaţii au fost adversare în Liga Campionilor.
Economica.net - vin, 13 ian. 2012, 12:31

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat vineri că fostul preşedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, i-a transmis că vrea mâncăruri româneşti la masa pe care urmau să o ia împreună, informează Mediafax.

„A zis că vrea mâncăruri româneşti, miel, prepeliţă şi ce au mai pregătit bucătarii. El este fratele meu de sânge şi de cinci ani nu a venit pe la mine. Nu i-ar fi ruşine!”, a spus Becali.

Ramon Calderon a sosit, vineri, în România, urmând să participe la partida de vânătoare de la Balc, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Vizite inopinate ale primarului Ciucu la mai multe șantiere din București care înregistează întârzieri, unele și de un an. Ce spune că a găsit acolo
Vizite inopinate ale primarului Ciucu la mai multe șantiere din București care înregistează întârzieri, unele și de ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a vizitat joi patru şantiere pentru reabilitarea reţelei de termoficare ce înregistrează întârzieri şi urmează să discute cu reprezentanţii firmei, pentru......
Bursa de la București a închis în creștere pe toți indicii ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 90 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe toți indicii ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul ...
Banca Mondială nu ne vede bine. Instituția a revizuit în scădere prognoza privind evoluția economiei românești pe 2026. Suntem în buza recesiunii
Banca Mondială nu ne vede bine. Instituția a revizuit în scădere prognoza privind evoluția economiei românești pe ...
Economia românească ar urma să înregistreze anul acesta o creştere zero, faţă de un avans de 1,3% prognozat în ianuarie, ...
Banca Centrală a Turciei a menținut rata dobânzii de referință la 37%
Banca Centrală a Turciei a menținut rata dobânzii de referință la 37%
Banca Centrală a Turciei a menţinut joi nemodificată rata dobânzii la 37%, pentru a treia şedinţă consecutiv, în ...