O gravidă a stat blocată în munţi trei ore, din cauza neînţelegerilor dintre autorităţi

O tânără de 20 de ani, gravidă în 4 luni, a fost la un pas de a-şi petrece noaptea în munţi, pe Culmea Călineştilor, în judeţul Vâlcea. În cele din urmă a fost salvată de salvamontişti şi de cei de la ISU, însă iţele au fost încurcate de cei de la serviciul de urgenţă 112.
Economica.net - S, 14 ian. 2012, 10:41

Dispeceratul 112 a anunţat vineri seară Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea cu privire la o tânără blocată pe o stâncă în munţi. Un echipaj ISU s-a deplasat la faţa locului, însă nu a putut interveni pentru că pompierii aveau nevoie de corzi şi experienţă în căţărat pe munte. În cele din urmă, tânăra a fost coborâtă de salvamontişti, sosiţi mai târziu la faţa locului, însă nu din vina lor, ci pentru că nu fuseseră anunţaţi de cei de al 112. Femeia a fost salvată abia după trei ore de la anunţ.

Neînţelegerea a avut loc, se pare, pe fondul unor conflicte dintre Prefectură şi Consilul Judeţean Vâlcea. Şeful salvamont Vâlcea, Mircea Lera, a explicat la România TV ce s-a întâmplat.

„Noi colaborăm foarte bine cu ISU, dar dispeceratul 112 nu a direcţionat anunţul şi la salvamont. Pare a avea o tentă politică, problema este între Prefectura judeţului Vâlcea şi Consiliul Judeţean, care are preşedinte pesedist. Pe mine nu mă interesează luptele lor politice, mă interesează că totul se întâmplă în detrimentul pacienţilor şi al celor care au nevoie de intervenţie. În plus, comunicarea datelor este… mi s-a spus că era vorba de o persoană, iar de fapt acolo erau trei persoane, nu am primit informaţiile corecte. Persoana blocată era la minus 2-3 grade, era gravidă, putea să intervină un şoc hipotermic. Cei de la ISU au acordat primul ajutor medical, fiind cu o maşină foarte bine dotată, iar noi am scos din perete chiar şi un băiat de la ISU care s-a urcat acolo. Când s-a anunţat ISU, trebuia să se anunţe şi Serviciul Public Judeţean Salvamont”, a explicat Mircea Lera.

Te-ar mai putea interesa și
Tehnologie românească folosită de armata SUA în Orientul Mijlociu. Ce aduce Nemesis AI pe câmpul de luptă
Tehnologie românească folosită de armata SUA în Orientul Mijlociu. Ce aduce Nemesis AI pe câmpul de luptă
OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj-Napoca, contribuie prin tehnologia Nemesis AI la îmbunătățirea capabilităților sistemelor antidronă desfășurate în prezent de......
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, i-a primit la sediul instituţiei pe care o conduce pe reprezentanţii angajaţilor Complexului ...
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic ...
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...