Băncile din Croaţia vor să discute cu Guvernul despre conversia creditelor în franci

Opt bănci din Croaţia au cerut vineri Guvernului să deschidă un dialog în vederea găsirii unei soluţii cu privire la creditele în franci elveţieni, la o zi după ce Executivul de la Zagreb a propus conversia în euro a acestor credite iar costurile să fie suportate în întregime de către bănci, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 11 sept. 2015, 14:02
Băncile din Croaţia vor să discute cu Guvernul despre conversia creditelor în franci

‘Suntem gata să propunem o soluţie îmbunătăţită conform căreia povara să fie distribuită în mod echilibrat şi corect între diferitele părţi implicate şi unde orice intervenţie legislativă va fi acordată numai ca o măsură de sprijin în vederea debitorilor vulnerabili’, au anunţat băncile într-un comunicat comun.

Cele opt bănci sunt diviziile locale ale băncilor austriece Erste Bank, Hypo Alpe-Adria şi Raiffeisenbank, alături de Zagrebacka Banka, controlată de grupul italian UniCredit, PBZ, divizie a băncii italiene Intesa Sanpaolo, grupul bancar rus Sberbank, Splitska Banka, deţinută de grupul bancar francez Societe Generale şi divizia locală a grupului bancar ungar OTP.

Guvernul croat a propus joi modificarea legislaţiei cu privire la creditele de consum, pentru a impune conversia în euro a creditelor denominate în franci elveţieni, o măsură de care vor beneficia mai multe zeci de mii de debitori. Costurile care ar urma să fie suportate de bănci sunt estimate la aproximativ un miliard de euro.

O sursă din mediul bancar a declarat pentru Reuters că este posibil să fie demarate acţiuni în justiţie dacă soluţia propusă de Guvern va intra în vigoare. Anterior, băncile au informat că o soluţie sustenabilă din punct de vedere legal ar fi una voluntară şi bazată pe criterii sociale clar definite precum şi pe împărţirea costurilor.

Parlamentul croat este posibil să adopte legea Guvernului în următoarele săptămâni iar documentul ar urma să intre în vigoare de la 30 septembrie.

Aproximativ 55.000 de croaţi au credite denominate în franci elveţieni în valoare de aproximativ 25 de miliarde de kuna (3,73 miliarde de dolari). Majoritatea acestor credite au fost contractate în anii 2000, când multe persoane din Europa Centrală şi de Est au fost atrase de dobânzile reduse la creditele în franci. Între timp însă, aprecierea semnificativă a francului a dus la creşterea costurilor cu rambursarea creditelor în franci, iar guvernele din regiune au început să caute soluţii la această problemă.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț, potrivit celor mai recente imagini. Amintim că acest......
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...