Nuclearelectrica dă asigurări că la CNE Cernavodă nu există riscul unui eveniment nuclear precum cel de la Fukushima

Ambele unităţi ale CNE Cernavodă, aşa cum au fost proiectate, întreţinute şi operate, îndeplinesc cerinţele stipulate în proiectul iniţial şi deţin o margine de securitate suficient de mare în cazul unor cutremure ipotetice mai mari decât cele considerate în baza de proiectare, inundaţii, a pierderii totale a alimentării cu energie electrică şi pierderii totale a ultimei surse de răcire sau combinaţii ale acestora, potrivit Nuclearelectrica, anunţă Agerpres.
Economica.net - mie, 16 sept. 2015, 17:52
Nuclearelectrica dă asigurări că la CNE Cernavodă nu există riscul unui eveniment nuclear precum cel de la Fukushima

Compania citează concluziile unui raport al experţilor naţionali şi al celor ai Comisiei Europene elaborat după accidentul de la Fukushima. 

‘Evaluările şi analizele au avut în vedere comportamentul centralei în cazul apariţiei unor evenimente extreme care depăşesc bazele de proiectare a centralei: seism, inundaţii, pierderea parţială şi totală a sursei de răcire, pierderea totală a alimentării cu energie electrică, managementul accidentelor severe. Rezultatele acestor teste de stres sunt disponibile în rapoartele publicate pe site-ul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), iar concluziile acestor evaluări au relevat fără dubiu că CNE Cernavodă deţine o margine de securitate mai mult decât suficientă pentru a face faţă unor accidente sau evenimente în afara bazei iniţiale de proiectare, experţii internaţionali apreciind atât nivelul de securitate nucleară a centralei, cât şi seria de măsuri iniţiate imediat după accidentul de la Fukushima’, precizează Nuclearelectrica.

Poziţia companiei vine în urma unui material publicat pe 15 septembrie 2015 pe site-ul organizaţiei ‘Terra Mileniul III’, care citează un studiu realizat de o un grup de ONG-uri cu privire la rezultatele testelor de stres efectuate de CNE Cernavodă şi la măsurile de îmbunătăţire rezultate în urma acestor analize.

Nuclearelectrica subliniază că raportul experţilor internaţionali a relevat faptul că în cazul CNE Cernavodă nu este posibil un eveniment nuclear similar celui de la centrala nucleară de la Fukushima-Japonia.

”Cu un factor de capacitate de 91,4% de la punerea în funcţiune, România se situează în prezent pe primul loc în lume, dintr-un total de 392 de unităţi nucleare, aparţinând 181 de centrale nucleare din 28 de state. Aceste performanţe au fost obţinute în condiţiile în care s-a menţinut cel mai înalt nivel de securitate nucleară, aşa cum rezultă din aprecierile misiunilor de evaluare internaţională (AIEA, WANO) care s-au desfăşurat în ultimii ani la Cernavodă’, subliniază compania.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...