Proiect de lege: amendă de 10 ori mai mare dacă mergi fără bilet, Metrorex în subordinea Primăriei

Amenzi de 10 ori mai mari pentru cei care călătoresc fără bilet, trecerea Metrorex în subordinea Primăriei şi înfiinţarea unei Autorităţi care să gestioneze în comun transportul în Bucureşti şi Ilfov - toate acestea fac parte dintr-un proiect de lege, publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).
Economica.net - lun, 19 oct. 2015, 08:39
Proiect de lege: amendă de 10 ori mai mare dacă mergi fără bilet, Metrorex în subordinea Primăriei

Cei care vor călători fără bilet vor fi pedepsiţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, ceea ce, comparativ cu amenda actuală, de 50 de lei, înseamnă o creştere de 10 ori a valorii amenzii. Documentul prevede şi o serie de sancţiuni pentru funcţionarii publici care nu-şi îndeplinesc atribuţiile, cu sume muşcătoare cuprinse între 1.000 şi 30.000 de lei.

În termen de un an de la publicarea prezentei legi, Metrorex SA Bucureşti ar urma, de asemenea, să treacă din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea Consiliului General al Municipiului București, iar bunurile din domeniu public şi/sau privat al statului aflate în administrarea şi exploatarea Ministerului Transporturilor să se transmită fără plată în domeniul public şi/sau privat al Municipiului București, prin hotărâre a Guvernului, conform actului normativ.

În proiectul de lege, intitulat Legea serviciului de transport public de călători, se stipulează înfiinţarea unei structuri cu numele Asociaţia metropolitană de transport Bucureşti-Ilfov (AMTBI), care ar trebui să preia toate activele Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, odată cu desfiinţarea imediată a acesteia. 

Noua entitate ar trebui să gestioneze transporturile metropolitane cu ajutorul unei alte entităţi pe care ar urma să o înfiinţeze, numită Compania de Transport Metropolitan Bucureşti-Ilfov (CTMBI), care ar urma să se ocupe de tot ce înseamnă transport public în Bucureşti şi Ilfov. CTMBI va putea inclusiv să încheie contracte prin care să ofere efectuarea transportului către operatori independenţi, dar cu condiţia ca ea însăşi să presteze cel puţin 51% din lungimea traseelor.

Ministerul a publicat acest proiect pe 13 octombrie şi invită publicul să trimită eventuale observaţii sau propuneri (găsiţi datele de contact şi proiectul AICI) în 30 de zile de la publicare.

Te-ar mai putea interesa și
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, duminică, după ce a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang cu 6-3,......
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere ...
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...