Ciurel: Listarea CEO la bursă ar trebui să se facă anul viitor

Listarea la bursă a Complexului Energetic Oltenia (CEO) este oportun să se facă anul viitor, având în vedere că până în prezent compania a înregistrat o producţie foarte bună în urma perioadelor de secetă, a declarat miercuri managerul societăţii, Laurenţiu Ciurel, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 21 oct. 2015, 17:37
Ciurel: Listarea CEO la bursă ar trebui să se facă anul viitor

‘Dacă trebuie făcută listarea la bursă, atunci trebuie anul viitor fiindcă nu ştiu dacă vom mai prinde un an ca acesta. Nu cred că vor veni certitudini pentru producerea a 13 sau 14 terawaţi, acum avem contracte de 14,6 terawaţi. Cu un pic de noroc vom face 16 terawaţi’, a spus Laurenţiu Ciurel într-o conferinţă de presă.

El a mai precizat că au fost purtate discuţii privind includerea Termocentralei Paroşeni din judeţul Hunedoara în componenţa CEO, dar obiectivul este unul greu de îndeplinit dat fiind că respectiva unitate energetică produce gigacaloria la un preţ foarte mare comparativ cu cel al complexului.

‘Am purtat discuţii pentru ca Termocentrala Paroşeni să intre în componenţa CEO, dar nu cred că sunt şanse. E vorba de nişte cifre, mie mi-e greu să vând energie produsă cu 170-180 lei, gândiţi-vă cât de greu va fi să o vând pe aceea produsă cu 400 lei, cum face Paroşeni. Vorbim de gigacalorie, preţul este de trei ori mai mare decât la Craiova’, a conchis Laurenţiu Ciurel.

La finele lunii trecute, ministrul Energiei, Andrei Gerea, afirma că discuţiile privind listarea Complexului Energetic Oltenia (CEO) pe bursă ar putea fi reluate în primăvara anului viitor. Acesta menţiona însă, conform unui comunicat al Ministerului Energiei, că nu se poate face o listare înainte ca societatea să finalizeze restructurarea şi să îşi întărească poziţia financiară.

‘Măsurile pe care ministerul le-a luat în ceea ce priveşte compania au ajutat la definirea unei tendinţe ascendente. De asemenea, faptul că CEO a lucrat din plin în această vară ajută societatea. Este posibil ca şi în iarnă compania să aibă activitatea intensă. Toate acestea ne fac să credem că am putea relua discuţiile despre listare în primăvara anului viitor’, a mai afirmat ministrul Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial....
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...