Doly-Com, unul dintre mai mari producători de carne din România, a intrat în insolvenţă

Unul dintre mai mari producători de carne din România, compania Doly Com SRL Botoşani, a intrat, joi, în insolvenţă, potrivit unei hotărâri adoptate de Tribunalul Botoşani. Decizia fost luată în baza unei cereri depuse pe 12 octombrie de administratorul societăţii, Iulian Căzăcut.
Economica.net - J, 22 oct. 2015, 15:08
Doly-Com, unul dintre mai mari producători de carne din România, a intrat în insolvenţă

Magistraţii au stabilit că administrarea judiciară provizorie a firmei Doly Com va fi asigurată de MGA Insolvency SPRL Suceava. Hotărârea instanţei poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicarea încheierii.

Doly Com, care deţine brandul Kravys, a fost implicat în scandalul internaţional al cărnii de cal etichetate drept carne de vită, care a fost declanşat în Franţa şi Marea Britanie.

Scandalul a avut loc în 2013, după ce autorităţile britanice i-au acuzat pe francezi că ar fi livrat lasagna ce conţinea carne de cal în loc de carne de vită, iar producătorul francez Spanghero a replicat afirmând că adevăraţii vinovaţi ar fi fost două abatoare din România, printre care şi Doly Com. Ulterior, acuzaţiile s-au dovedit a fi nefondate, în urma controalelor rezultând că materia primă exportată de compania din Botoşani a fost corect etichetată.

Potrivit datelor fiscale prezentate de Ministerul Finanţelor Publice, firma Doly Com a înregistrat, în 2014, o cifra de afaceri de 142,1 milioane de lei si un profit de 233.780 lei.

Societatea patronată de Iulian Căzăcut şi de soţia sa, Doina Căzăcut, are 313 angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...