Roşia Montană Gold Corporation renunţă să se mai judece în România

Canadienii de la Gabriel Resources renunţă la procesele din România şi reduc capitalul social al firmei prin care urma să exploateze aurul de la Roşia Montană. 
Economica.net - mie, 04 nov. 2015, 15:04
Roşia Montană Gold Corporation renunţă să se mai judece în România

Acţionarii firmei Roşia Montană Gold Corporation au aprobat la începutul acestei luni „renunţarea de către societate la judecata litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată din România, în care societea are fie calitatea de reclamant, fie de ce de terţ intervenient şi încetarea participării societăţii în orice demersuri procedurale suplimentare în cadrul litigiilor în care societatea are calitatea de pârât”, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

Cu toate că RMGC a renunţat să se judece în tribunalele din România, canadienii de la Gabriel Resources au anunţat în această vară că au depus o cerere de arbitraj la Centrul Internaţional de Soluţionare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID) împotriva Romaniei. RMGC va asigura suportul logistic şi uman necesar pentru inventarierea, colectarea şi pregătirea tuturor informaţiilor şi documentelor necesare acţionarului majoritar pentru procesul internaţional cu România, se mai arată în document. 

CITEŞTE ŞI Gabriel Resources a depus plângere împotriva României la curtea de arbitraj de la Washington în dosarul Roşia Montana

Compania mai precizează că „demersurile de retragere din procedurile litigioase menţionate mai sus sunt determinate de nevoia de reducere a costurilor ocazionate de implicarea societăţii în aceste litigii prin raportarea la beneficiile imediaate probabil a fi obţinute de societate, şi în contextul rezultatelor financiare negative ale societatii din ultimii ani cauzate de eşecul autorităţilor române în a gestiona în mod rezonabil procedurile legale de evaluare şi de autorizare a proiectului Roşia Montană, în pofida eforturilor continue şi semnificative ale societăţii”, se mai arată în document. 

Acţionarii Roşia Montană Gold Corporation au mai aprobat, la aceeaşi dată şi reducerea capitalului social cu aproape 120 de milioane de lei (26,5 milioane de euro), aport în numerar, de la valoarea de 133,2 milioane de lei (29,6 milioane de euro).

După reducerea capitalului social al RMGC, canadienii de la Gabriel Resources deţin o participaţie de 80,68% din capital, iar Minvest Roşia Montană deţine 19,31%.

Totuşi, canadienii nu se retrag. Acţionarii au mai aprobat şi continuarea activităţii societăţii, având în vedere că, potrivit situaţiilor financiare aferente anului 2014, nivelul activului net al societăţii este sub limita de 50% din capitalul social prevăzută de lege. În aceste condiţii, „Consiliul de Administraţie va analiza opţiunile de remediere a situaţiei ce trebuie implementate până la 31 decembrie 2016”, se mai arată în document. 

Compania Roşia Montană Gold Corporation intenţionează să dezvolte la Roşia Montană cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri.

Compania fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, acţionari fiind compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31% şi Gabriel Resources – cu 80,69%. În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia.

Compania canadiană Gabriel Resources a înregistrat, în trimestrul doi din 2015, pierderi nete de 4,6 milioane de dolari. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...