FNGCIMM: Actul adiţional al convenţiei de garantare realizat cu ARB ar putea fi semnat până la finele lunii noiembrie

Actul adiţional al convenţiei de garantare elaborat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) în colaborare cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB) va optimiza activitatea de acordare a garanţiilor şi de soluţionare a cererilor de plată, acesta urmând să fie semnat de reprezentanţii celor două instituţii până la finele lunii noiembrie, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 05 nov. 2015, 16:46
FNGCIMM: Actul adiţional al convenţiei de garantare realizat cu ARB ar putea fi semnat până la finele lunii noiembrie

Conform unui comunicat al FNGCIMM remis joi AGERPRES, punctele principale ale documentului vizează garantarea IMM-urilor viabile, prin întărirea analizei de risc realizate de Fond la acordarea garanţiilor, optimizarea şi clarificarea cadrului de lucru între Finanţatori şi Fond, în condiţii de risc controlat şi uniformizarea criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor de lucru dintre FNGCIMM şi finanţatori.

Joi, a avut loc întâlnirea dintre FNGCIMM şi ARB unde, în cadrul Comisiei de Creditare, reprezentanţii FNGCIMM au prezentat celor 38 de reprezentanţi ai instituţiilor bancare partenere, actul adiţional la convenţia plafon de garantare, ce va fi adoptat în perioada imediat următoare.

‘În vederea semnării cu celeritate a Actului adiţional, sub coordonarea directă a ARB au fost stabiliţi paşii următori ai procesului, astfel încât până la finele lunii noiembrie a.c. actul adiţional să fie semnat de către FNGCIMM şi instituţiile bancare partenere. Operarea în baza noii convenţii va oferi un cadru unitar de colaborare cu toate băncile partenere, care va conduce la fluidizarea procesului de analiză şi a soluţionării eventualelor cereri de plată, reducând în acelaşi timp riscul FNGCIMM SA la acordarea garanţiilor’, precizează comunicatul Fondului.

Procesul de elaborare a noii convenţii plafon s-a desfăşurat în consultare cu instituţiile financiare partenere, deoarece s-a dorit armonizarea poziţiilor tuturor partenerilor implicaţi, pentru a putea opera în cadrul aceleaşi convenţii, şi va conţine prevederi unitare pentru toţi finanţatorii, precizează FNGCIMM.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...