Teroriştii ar putea lovi din nou Franţa, dar şi în alte ţări europene – premierul Manuel Valls

Franţa trebuie să se pregătească de noi atentate, care ar putea avea loc şi în alte ţări europene, 'în următoarele zile şi săptămâni', a declarat luni prim-ministrul francez Manuel Valls, citat de AFP.
Economica.net - lun, 16 nov. 2015, 08:10
Teroriştii ar putea lovi din nou Franţa, dar şi în alte ţări europene - premierul Manuel Valls

‘Cunoaştem că există operaţiuni care se pregăteau şi se pregătesc încă, dar nu numai împotriva Franţei, ci şi a altor ţări europene’, a afirmat premierul francez pentru RTL, dar fără să ofere alte precizări.

‘Vom trăi mult timp cu această ameninţare’, de aceea ‘trebuie să ne pregătim’, a declarat Manuel Valls, subliniind că atentatele comise vineri seara la Paris au fost ‘organizate, concepute, planificate în Siria’.

Dar epicentrul luptei împotriva Statului Islamic ‘nu este în Siria, ci în primul rând în Irak. Acolo se joacă viitorul’, a afirmat şeful guvernului francez, citat de DPA.

Potrivit RTL, un individ cu numele Abdelhamid Abaaoud (27 de ani) a fost identificat drept comanditarul atentatelor de la Paris, unul dintre cei mai activi călăi ai grupării jihadiste Daech (acronimul arab al Statului Islamic) din Siria, potrivit publicaţiei online 20 minutes.fr.

O serie de atentate au fost comise vineri seara în Paris, soldându-se, conform celui mai recent bilanţ cu 132 de morţi, după ce trei răniţi spitalizaţi au încetat din viaţă duminică.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în 2026
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în ...
Metalele prețioase au înregistrat o creștere puternică la începutul tranzacționării în Asia, după ce atacurile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului au accentuat riscul......
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange Group anunță semnarea unui acord cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe, o companie deținută în parteneriat ...
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite luni în jurul orei 5:00 GMT la Ierusalim, unde s-au declanşat sirenele după anunţul ...
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, 2 martie 2026
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, ...
Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna aprilie a crescut cu 14% la deschiderea burselor asiatice, ajungând la 82,37 ...