Lukoil vrea să-şi reducă investiţiile cu 1,5 miliarde de dolari în acest an

Grupul petrolier rus Lukoil, prezent şi pe piaţa din România, intenţionează să-şi reducă investiţiile în acest an cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari faţă de suma preconizată anterior, ca urmare a scăderii preţului petrolului, a declarat joi directorul general Vagit Alekperov, informează AFP.
Economica.net - J, 21 ian. 2016, 10:07
Lukoil vrea să-şi reducă investiţiile cu 1,5 miliarde de dolari în acest an

‘În prezent, avem trei scenarii: unul real în care barilul de petrol costă 30 de dolari, unul optimist de 40 de dolari şi unul de criză de 20 de dolari per baril. Dacă plecăm de la un preţ de 30 de dolari per baril, vom fi nevoiţi să reducem cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari investiţiile programate pentru acest an la 8,5 miliarde de dolari’, a declarat Vagit Alekperov într-un interviu acordat cotidianului rus RBK. Alekperov a adăugat că în scenariul pesimist, în care preţul barilului de petrol va ajunge la 20 de dolari, Lukoil va fi nevoit să reducă investiţiile cu alte 1,5 miliarde de dolari.

În ultimii ani, Lukoil a făcut investiţii considerabile pentru a contracara scăderea producţiei realizată în Rusia, fiind implicat în special în proiectul Qurna-2 din Irak. Vagit Alekperov a estimat că în 2015 industria petrolieră mondială a pierdut investiţii în valoare de 400 de miliarde de dolari. ‘Este posibil ca în acest an să avem o cifră similară. În acest context vom continua să ne îndeplinim obligaţiile faţă de acţionarii noştri prin reducerea investiţiilor’, a spus Alekperov.

Întrebat dacă Lukoil continuă să analizeze vânzarea unor active din Europa, acesta a răspuns afirmativ chiar dacă a recunoscut că momentul actual nu este cea mai bună perioadă. ‘Negociem vânzare activelor noastre din ţările baltice, posibil şi a celor din Polonia, pentru că nu există o integrare cu facilităţile noastre de producţie. În plus, tensiunile care există în Ucraina influenţează activitatea companiei, în special în Europa de Est’, a spus directorul Lukoil.

În ultimele zile, cotaţia petrolului Brent a atins cel mai redus nivel din ultimii 12 ani, coborând sub pragul de 30 de dolari/baril, după ce în luna decembrie Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis să nu îşi reducă producţia, pentru a pune capăt tendinţei de scădere a preţurilor, în pofida faptului că piaţa mondială suferă de pe urma unui exces de ofertă.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Te-ar mai putea interesa și
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme structurale şi a unei noi viziuni de business, avertizează directorul......
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a semnat un contract în valoare de 5,19 milioane de lei, fără TVA, pentru ...
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Revolut Bank UAB, UniCredit SpA şi Deutsche Bank AG se numără printre cei 36 de furnizori de servicii de plată care vor ...