Proiect: Producătorii de baterii şi acumulatori portabili trebuie să realizeze o rată minimă de colectare de 50%

Producătorii de baterii şi acumulatori portabili trebuie să realizeze o rată minimă de colectare de 50%, începând cu 1 ianuarie 2016, iar cantităţile de cadmiu şi mercur din baterii şi acumulatori portabili vor trebui să fie mai reduse, se precizează în proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea HG privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Economica.net - vin, 05 feb. 2016, 09:34
Proiect: Producătorii de baterii şi acumulatori portabili trebuie să realizeze o rată minimă de colectare de 50%

În prezent, în România, regimul bateriilor, acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori este reglementat de HG nr. 1132/2008, iar forma noului proiect prevede modificarea unui număr de 32 de puncte din cele 189 conţinute în forma iniţială.

Printre schimbările preconizate se află extinderea unor restricţii privind utilizarea mercurului şi cadmiului în baterii şi acumulatori portabili. Astfel, se abrogă exceptarea bateriilor tip-pastilă de a conţine mercur în proporţie de 0,0005% din greutate şi se limitează exceptarea aplicată bateriilor şi acumulatorilor portabili integraţi în unelte electrice fără fir, de a conţine cadmiu într-o proporţie mai mare de 0,002% din greutate, până la data de 31 decembrie 2016.

De asemenea, articolul 6, alineatul (3) se modifică şi prevede faptul că introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor se realizează numai de către producătorii înregistraţi, fie în format tipărit, fie online, în Registrul naţional al producătorilor şi importatorilor de baterii şi acumulatori gestionat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Procedura de înregistrare şi raportare se stabileşte prin ordin al ministrului Mediului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii supuse dezbaterii.

Producători deja existenţi pe piaţă şi care nu sunt deja înscrişi în Registrul naţional au obligaţia de a face acest lucru în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, primind un număr de înregistrare ce va fi comunicat de către aceştia tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute bateriile şi acumulatorii.

Noul document propus dezbaterii publice arată, de asemenea, că este interzis distribuitorilor să comercializeze baterii şi acumulatori proveniţi de la producători care nu sunt înregistraţi în Registrul naţional. În schimb, bateriile şi acumulatorii care nu îndeplinesc noile cerinţe referitoare la cantitatea de cadmiu şi mercur, dar care au fost introduşi pe piaţă în mod legal înainte de datele de aplicare a interdicţiilor, pot fi comercializaţi în continuare până la epuizarea stocurilor, se menţionează în actul normativ.

Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii pe marginea proiectului de HG până la data de 13 februarie 2016, la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase.

O statistică publicată, recent, de Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB), membru fondator al European Compliance Organisation for Batteries (EUCOBAT) arată că peste 50 de milioane de baterii şi acumulatori uzaţi sunt aruncaţi la gunoi de români, în fiecare an, ceea ce reprezintă echivalentul a aproximativ 1.150 tone deşeuri cu conţinut mare de metale grele, precum mercur, plumb, nichel, cadmiu şi litiu.

La finalul anului 2015, au fost colectate, în România, circa 100 de tone de baterii (aproximativ 4,5 milioane de bucăţi), ‘în special datorită derulării campaniei de informare şi stimulare a colectării selective a bateriilor portabile uzate ‘Priveşte Partea Pozitivă’, la nivelul întregii ţări, dar şi lansării în premieră naţională a Hărţii Interactive a Reciclării’.

Organizaţia membră a EUCOBAT este de părere că ţinta de reciclare pentru 2016, ca parte a obligaţiilor europene de reciclare a deşeurilor de baterii şi acumulatori, va fi ratată de România, cu impact negativ asupra accesării de fonduri europene prin neîndeplinirea Condiţionalităţilor Ex Ante 2016 – 2020

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita luni asigurări de la directorul general al băncii italiene, Andrea Orcel,......
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...