Angajaţi ai CNADNR acuză ministrul Transporturilor de „executare în stil mafiot” cu noua organigramă

Singurul obiectiv al restructurării CNADNR a fost "executarea în stil mafiot" a membrilor Grupului de Iniţiativă pentru "Restructurarea si Reprofesionalizarea C.N.A.D.N.R." care aveau funcţii de conducere în cadrul companiei, au declarat vineri reprezentanţi ai grupului.
Economica.net - vin, 06 mai 2016, 09:22
Angajaţi ai CNADNR acuză ministrul Transporturilor de

„Structura de conducere foarte ramificată de la CNADNR a fost una din cauzele nefuncţionării eficiente. Soluţia a fost reducerea poziţiilor, s-au redus şapte funcţii la nivel central şi 61 la nivel regional„, a spus ministrul Transporturilor Dan Costescu, într-o conferinţă de presă comună cu directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.

La rândul său, directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, a spus că acele 68 de persoane care îşi vor pierde posturile de conducere nu vor disponibilizate, ci vor ‘pune umărul la realizarea producţiei’.

„Singurul obiectiv al noii organigrame a fost executarea în stil mafiot a membrilor Grupului de Iniţiativă pentru Restructurarea si Reprofesionalizarea CNADNR care aveau functii de conducere în cadrul companiei, singurele poziţii de conducere restructurate fiind ale domnilor Florin Dascălu si Doru Călinescu, directori în cadrul companiei la direcţiile de Intreţinere, respectiv Calitate din CNADNR”, au spus reprezentanţii grupului, care au menţionat că Florin Dascălu şi-a dat demisia.

Ei au adăugat că faţă de organigramele din 2011 şi 2012 care aveau 499 de posturi, cea din 2014 avea 557 de posturi, cea din 2015 avea 681 de posturi, pentru ca în prezent, prin actuala organigramă compania să ajungă la peste 750 de posturi.

„Dan Costescu minte cand afirmă că au fost desfiinţate 7 posturi de conducere (in realitate ar trebui desfiinţate circa 35-40 de posturi de conducere numai in CNADNR Central), deoarece au fost create în plus 6 noi Unităţi de Implementare Proiecte, la Direcţia Generală Implementare Proiecte condusă de directorul general adjunct Valentin Trifan”, au mai spus reprezentantii grupului.

Potrivit lor, aceste noi unităti sunt conduse de 6 „sefi de proiecte” cu rang şi salariu de director adjunct.

De asemenea, au fost create 2 posturi de directori adjuncţi la Direcţia Autostrăzi si Direcţia Drumuri Naţionale, poduri si Variante Ocolitoare, un nou post de director la nou infiinţata Direcţie Finanţări si Terenuri Investiţii, un nou post de director la noua Direcţie Relaţii Publice şi Resurse Umane, un nou post de „şef departament” (echivalent director adjunct) la nou infiinţatul Departament de Control, un nou post de director la nou infiinţata Direcţie de Proiectare, unde există şi două noi departamente (Departamentul Studii şi Autorizaţii si Departamentul Proiectare Autostrazi şi DN) cu şefii de departament aferenţi.

„Este incredibil cum Cătălin Homor îşi creează o camarilă proprie, mărind numărul de consilieri personali de la 5 la 6, consilierii acestuia avand, de asemenea, funcţie echivalentă cu aceea de director şi cu un salariu de circa 3000 de euro! Oare face concurs cu ministrul Dan Marian Costescu în angajarea unor „tăietori de frunza”? Nu ajunge că a angajat, pană in prezent, fără concurs peste 20 de persoane?”, au intrebat reprezentantii grupului.

Ei arată că dintr-o simplă adunare a funcţiilor de conducere create în plus, menţionate mai sus, rezultă 15 posturi noi de directori sau asimilate acestora.

Potrivit lor, restructurarea din cadrul CNADNR a vizat „executarea in stil mafiot a celor care fluieră în biserică, rebelii trebuind daţi exemplu ca să vada masa de salariaţi ce păţesc cei care sparg legea tăcerii”.

Reprezentanţii grupului spun că vor continua acţiunile şi lupta pentru „restructurarea transparentă, corectă” a CNADNR şi vor face inclusiv plangeri penale persoanelor responsabile de promovarea şi aprobarea organigramei noi.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...