Parchetul General spune că a făcut o „analiză” în dosarul dezinfectanţilor din spitale

Parchetul General precizează luni că a efectuat o 'analiză' împreună cu poliţişti şi experţi ai Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică în dosarul dezinfectanţilor din spitale, fiind stabilite şi ce tipuri de expertize urmează să fie realizate în acest caz.
Economica.net - lun, 09 mai 2016, 12:31
Parchetul General spune că a făcut o

‘În continuarea cercetărilor efectuate în cauza cunoscută generic sub denumirea ‘Dezinfectanţii utilizaţi în spitale’, în cursul zilei de astăzi, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut loc o analiză privind activităţile ce urmează să fie realizate în perioada imediat următoare, la care au participat, alături de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi experţi ai Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică. Astfel, pe baza înscrisurilor ce au fost ridicate la percheziţiile derulate la data de 07.05.2016, precum şi având în vedere probele necesare a fi supuse expertizării, s-au stabilit tipurile de expertize ce urmează a fi efectuate, cu respectarea dispoziţiilor procesual penale în această materie’, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Parchetul nu precizează care sunt acele tipuri de expertiză la care face referire în comunicat.

Procurorii au deschis săptămâna trecută un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de firma Hexi Pharma.

Deocamdată, începerea urmăririi penale a fost începută doar pentru faptă, respectiv infracţiunile de zădărnicire a combaterii bolilor şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse.

Sâmbăta trecută, anchetatorii au efectuat percheziţii la sediul şi punctele de lucru ale Hexi Pharma, precum şi la 25 de unităţi sanitare de pe raza a 21 de judeţe şi municipiul Bucureşti, de unde au fost ridicate probe şi documente.

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnire Coreea de Sud-Japonia – Ce obiectiv militar au cele două super-puteri din Asia
Întâlnire Coreea de Sud-Japonia – Ce obiectiv militar au cele două super-puteri din Asia
Ministrul apărării din Coreea de Sud Ahn Gyu Baek îl primeşte duminică pe omologul său japonez Shinjiro Koizumi în cadrul unei întâlniri bilaterale la Seul cu scopul de a "consolida......
Rusia anunţă că a doborât 660 de drone ucrainene într-o noapte
Rusia anunţă că a doborât 660 de drone ucrainene într-o noapte
Ministerul Apărării rus a anunţat că apărarea antiaeriană a doborât 660 de drone ucrainene în noaptea de joi spre ...
Discuţiile dintre Israel şi Liban de la Washington continuă vineri
Discuţiile dintre Israel şi Liban de la Washington continuă vineri
Cea de-a cincea sesiune de negocieri dintre Israel şi Liban mediată de SUA şi programată iniţial să se încheie joi ...
Structura acţionarilor Commerzbank nu s-a modificat, în contextul ofertei de preluare a UniCredit
Structura acţionarilor Commerzbank nu s-a modificat, în contextul ofertei de preluare a UniCredit
Structura acţionarilor Commerzbank AG a rămas "în mare parte nemodificată", în pofida ofertei de preluare lansate de ...