Grevă de avertisment vineri, pe Aeroportul Otopeni, între orele 13 şi 15

Aproximativ 500 de angajaţi ai companiei Globe Ground care se ocupă de descărcarea şi încărcarea bagajelor pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni îşi vor întrerupe activitatea vineri, 20 mai , în intervalul orar 13-15. 
Andrada Ghira - mie, 18 mai 2016, 11:41
Grevă de avertisment vineri, pe Aeroportul Otopeni, între orele 13 şi 15

Este greva din ianuarie care a fost contestată în instanţă. S-au câştigat toate cele trei procese de către sindicat şi greva de avertisment este pentru vineri între orele 13 şi 15, iar cea generală va urma peste o săptămână”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Alexandru Cioc, liderului Sindicatului Liber de Handling Aeronautic. 

Angajaţii firmei de handling au vrut în luna ianuarie a acestui an să iniţieze demersurile pentru o grevă de avertisment care a fost suspendată, pe motiv că nu e legală. 

Principala nemulţumire a angajaţilor se referă la programul de lucru. 

„Problema este dimensionarea corespunzătoare a programului de lucru. Au plecat peste 150 de oameni din companie şi aceeaşi muncă se prestează cu oameni mai puţini. Oamenii sunt chemaţi la muncă în mijlocul nopţii, în mijlocul zilei, nu mai există timp de refacere sau de viaţă socială. Abia pe urmă vin revendicările de ordin financiar”, mai spune Alexandru Cioc. 

Până când Sindicatul nu va ajunge la un acord cu compania, greva de avertisment va avea loc vineri, după care se va trece la grevă generală, săptămâna viitoare. „Nu am stabilit încă data exactă pentru greva generală”, mai spune Cioc. 

Globe Ground România este deţinută de Servisair SAS (25%), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (13%), Tarom (37%) şi Balaclava BV (25%). În 2014, compania a avut o cifră de afaceri de 16,6 milioane de euro, un profit net de 2,3 milioane de euro şi 792 de angajaţi. 

Printre operatorii aerieni deserviți de compania de handling se numără Air France KLM, Alitalia, Austrian Airlines, LOT Polish Airlines, Lufthansa, flydubai, Tarom, Swiss International Air Lines, Aegean Airlines, AirBaltic, Air Malta, EL-AL Israel Airlines. 

Te-ar mai putea interesa și
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii luni de Ministerul Economiei, boom-ul în industriile mari consumatoare de......
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia Legii falimentului, ca parte a ...
Viktor Orban s-a întors. Fostul lider „organizează” rezistenţa din Ungaria împotriva „recolonizării”
Viktor Orban s-a întors. Fostul lider „organizează” rezistenţa din Ungaria împotriva „recolonizării”
Fostul prim-ministru Viktor Orban, liderul partidului de opoziţie Fidesz, a susţinut că Ungaria trece printr-un proces ...