Premierul a înfiinţat o comisie ce va coordona etapele de achiziţie a unei aeronave pentru zborurile speciale

O Comisie interinstituţională pentru coordonarea activităţilor necesare constituirii unei capabilităţi aeriene destinate executării zborurilor speciale a fost înfiinţată printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş, printre atribuţiile acesteia numărându-se şi elaborarea unui proiect de act normativ pentru asigurarea finanţării necesare achiziţiei unei aeronave în cursul acestui an şi care va fi operaţională de la la 1 ianuarie 2017, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 23 mai 2016, 18:59
Premierul a înfiinţat o comisie ce va coordona etapele de achiziţie a unei aeronave pentru zborurile speciale

Decizia prim-ministrului privind înfiinţarea acestei Comisii a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, începând cu data intrării în vigoare a acestei decizii se înfiinţează Comisia interinstituţională pentru coordonarea activităţilor necesare constituirii unei capabilităţi aeriene destinate executării zborurilor speciale.

Din componenţa Comisiei fac parte reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Ministrul Transporturilor – ministru (preşedintele Comisiei), Cancelaria prim-ministrului – şeful Cancelariei premierului, Administraţia Prezidenţială – consilier de stat, Ministerul Finanţelor Publice – secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale – şeful Statului Major General, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene şi şeful Departamentului pentru Armamente, Ministerul Afacerilor Externe – secretar de stat, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice – preşedinte, Serviciul Român de Informaţii – specialist, Serviciul de Informaţii Externe – specialist, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – director, Serviciul de Protecţie şi Pază – specialist, Regia Autonomă ‘Autoritatea Aeronautică Civilă Română’ – director general şi Regia Autonomă ‘Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat’ – director general.

Comisia are mai multe atribuţii, între care promovarea memorandumului prin care se supune aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării formatul pentru constituirea, în mod etapizat, a capabilităţii aeriene destinate zborurilor speciale, cu precizarea etapelor de implementare şi a măsurilor necesare pentru operaţionalizarea primei etape, începând cu 1 ianuarie 2017.

Totodată, Comisia are rolul de coordonare a activităţilor legate de implementarea formatului aprobat pentru constituirea şi operaţionalizarea capabilităţilor aeriene destinate zborurilor speciale, constând în: elaborarea unui proiect de act normativ pentru asigurarea finanţării necesare achiziţiei unei aeronave în cursul anului 2016, care urmează a fi promovat, în condiţiile legii, de către autoritatea contractantă; elaborarea procedurii speciale de achiziţie, pe baza normelor legale în vigoare, astfel încât aeronava să fie achiziţionată de către autoritatea contractantă în cursul anului 2016; monitorizarea realizării de către instituţiile implicate a demersurilor necesare pentru operaţionalizarea aeronavei începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv stabilirea costurilor de mentenanţă şi operare, precum şi formularea propunerilor de alocări bugetare necesare în proiectul legii bugetului de stat pe anul 2017.

Şedinţele Comisiei se organizează la sediul Ministerului Transporturilor ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau la solicitarea motivată a unui membru al Comisiei. Deciziile în cadrul Comisiei se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.

Comisia poate fi sprijinită în activitatea sa de specialişti cu rol consultativ în domeniile tehnic, al investiţiilor, economico-financiar şi juridic.

În maximum 5 zile de la data intrării în vigoare a acestei decizii, Comisia îşi aprobă prin hotărâre propriul regulament de organizare şi funcţionare.

La data intrării în vigoare a acestei decizii, îşi încetează aplicabilitatea Decizia prim-ministrului numărul 472/ 2013 privind înfiinţarea Comisiei interministeriale pentru negocierea achiziţionării unei aeronave, a produselor şi serviciilor aferente în scopul constituirii unei capabilităţi destinate executării zborurilor speciale, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 26 noiembrie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. Primii 575 MW vor intra în teste
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. ...
Centrala pe gaze Mass Mintia, care la finalizare va avea 1.700 MW și va fi cea mai mare din Europa de acest fel, va fi racordată la rețeaua electrică, în prima sa etapă, în mai puțin de o......
SUA cer G20, FMI și Băncii Mondiale să acționeze coordonat pentru a asigura accesul la îngrășăminte, în contextul perturbării lanțurilor alimentare – surse Reuters
SUA cer G20, FMI și Băncii Mondiale să acționeze coordonat pentru a asigura accesul la îngrășăminte, în contextul ...
Statele Unite ale Americii cer țărilor membre G20, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale să adopte acţiuni ...
Ungaria ar putea începe din nou să primească petrol din Rusia. E posibil ca Ucraina să redeschidă săptămâna viitoarea conducata Drujba, a anunțat Peter Magyar
Ungaria ar putea începe din nou să primească petrol din Rusia. E posibil ca Ucraina să redeschidă săptămâna viitoarea ...
Fluxul de petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia prin secţiunea ucraineană a conductei Drujba ar putea fi reluat săptămâna ...
Radu Miruță a discutat cu președintele companiei Elbit Systems cu privire la întârzierea livrării dronelor Watchkeeper X. A fost invocată inclusiv posibilitatea rezilierii contractului
Radu Miruță a discutat cu președintele companiei Elbit Systems cu privire la întârzierea livrării dronelor Watchkeeper ...
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, s-a întâlnit vineri cu Bezhalel Machlis, preşedintele companiei israeliene ...