18.000 de români au fost arestați anul trecut în Marea Britanie

Numărul românilor arestaţi în Marea Britanie sub suspiciunea că ar fi comis infracţiuni a crescut cu 80% în unele zone şi la peste 18.000 la nivel naţional în 2015, relatează Daily Mail duminică pe site-ul său, subliniind că creşterea are loc în condiţiile în care românii sunt deja cei mai numeroşi străini din închisori.
Economica.net - D, 29 mai 2016, 13:59
18.000 de români au fost arestați anul trecut în Marea Britanie

n zona Thames Valley numărul arestărilor de români a crescut cu 86%, după ce poliţiştii au arestat 1.370 de români anul trecut, faţă de 735 în 2014.

La rândul ei, poliţia din Wiltshire a înregistrat o creştere de 82% la acest capitol, în timp ce diviziile din West Murcia, Gloucestershire şi Suffolk au raportat şi ele mari creşteri la acest capitol.

În baza legii privind accesul la informaţii, The Sun on Sunday a cerut tuturor celor 44 de divizii ale poliţiei din Anglia şi Ţara Galilor să furnizeze date. Potrivit Daily Mail, din cele 34 de departamente care au furnizat răspunsuri, 23 au raportat o creştere a numărului arestărilor de români.

În Anglia şi Ţara Galilor au fost arestaţi 18.127 români în 2015, o creştere de 4% în comparaţie cu 2014, 7.895 dintre aceste arestări având loc în Londra.

Printre aceste arestări, opt au fost pentru crimă, trei pentru răpire şi una pentru îngrijirea unui copil în stare de ebrietate.

De asemenea, dintre cei 439 de români arestaţi de poliţia britanică a transporturilor, 11 au fost reţinuţi sub suspiciunea că ar fi comis infracţiuni sexuale în trenuri.

Un studiu realizat anul trecut arată că românii sunt pe primul loc în topul deţinuţilor străini din închisorile britanice, relevând şi faptul că probabilitatea ca românii să fie arestaţi este de opt ani mai mare decât în cazul britanicilor.

Deşi Polonia are 617.000 de cetăţeni în Marea Britanie, din care au fost arestaţi 573, ea este abia pe locul doi după România la capitolul populaţiei carcerale, în condiţiile în care 760 din cei 126.000 de români din această ţară au fost arestaţi, indică studiul care analizează informaţii referitoare la perioada octombrie 2013-martie 2014.

Cei care au şanse cele mai mari să ajungă după gratii pentru diverse infracţiunii sunt vietnamezii şi albanezii, peste 1% din populaţiile lor în Marea Britanie (10.000 şi respectiv 11.000) aflându-se în închisoare în perioada analizată.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...