Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădirile rezidenţiale a crescut cu 11,5% în luna aprilie

Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădirile rezidenţiale în luna aprilie 2016 a fost de 3.740, în creştere cu 11,5% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. Din cele 3.740 de autorizaţii, 67,9% au fost pentru zona rurală.
Economica.net - lun, 30 mai 2016, 06:58
Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădirile rezidenţiale a crescut cu 11,5% în luna aprilie

În luna aprilie 2016 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+385 autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+162 autorizaţii), Nord-Vest (+109), Vest (+93), Sud-Est (+52), Centru (+34) şi Sud-Vest Oltenia (+8). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-58 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (-15).

Comparativ cu martie 2016, numărul autorizaţiilor a fost în creştere cu 12%. Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii în aproape toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+114 autorizaţii), Vest (+90), Nord-Vest (+87), Sud-Est (+56) şi Centru (+50). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-28 autorizaţii).

Totodată, datele INS arată că, în primele patru luni ale anului, s-au eliberat 11.017 autorizaţii pentru clădirile rezidenţiale, în creştere cu 4,6% faţă de perioada corespunzătoare din 2015. Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (+179 autorizaţii), Vest (+172), Nord-Vest (+129), Sud-Muntenia (+75), Sud-Vest Oltenia (+64) şi Centru (+33). Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost în: Bucureşti-Ilfov (- 162 autorizaţii) şi Sud-Est (-4 ).

Te-ar mai putea interesa și
Inspecția Muncii a descoperit peste 200 de persoane lucrând la negru în urma controalelor realizate în perioada 19-23 octombrie
Inspecția Muncii a descoperit peste 200 de persoane lucrând la negru în urma controalelor realizate în perioada 19-23 ...
Inspecția Muncii a anunțat astăzi că în urma controalelor realizate în perioada 19–23 octombrie 2026 a dat amenzi de 8.717.300 de lei și a găst 206 cazuri de muncă nedeclarată.......
OVES Enterprise: restricțiile Starlink arată limitele sistemelor dependente de comunicații
OVES Enterprise: restricțiile Starlink arată limitele sistemelor dependente de comunicații
Dependența de comunicații externe și de sistemele de navigație prin satelit reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, termen nou pentru emiterea acordului de mediu revizuit: decembrie 2026
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, termen nou pentru emiterea acordului de mediu revizuit: decembrie 2026
Autoritățile de mediu ar putea emite în decembrie acordul de mediu revizuit pentru Autostrada A1 Sibiu - Pitești, anunță ...
Românii sunt „săraci bogați”: dețin locuințe peste media UE, dar multe gospodării nu au rezerve financiare
Românii sunt „săraci bogați”: dețin locuințe peste media UE, dar multe gospodării nu au rezerve financiare
În 2025, 93,2% dintre români locuiau într-o locuință proprietate personală, a doua cea mai ridicată pondere din Uniunea ...