Avocatul Poporului va elabora un raport special pe Sănătate

Avocatul Poporului va elabora un raport special privind sistemul sanitar naţional pe care îl va prezenta Guvernului, Parlamentului, Preşedinţiei, asociaţiilor în domeniu, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 09 iun. 2016, 13:30
Avocatul Poporului va elabora un raport special pe Sănătate

‘În ultimii ani, instituţia noastră a fost confruntată, şi este în continuare, cu un număr care creşte într-o progresie geometrică de un an la altul, de la trimestru la altul, de petiţii, de audienţe, de sesizări din oficiu, de anchete care vizează fie nerespectarea art. 34 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii sau alte aspecte tangente, cum ar fi drepturile persoanelor cu dizabilităţi, drepturile copiilor, tinerilor. Mai mult decât atât, instituţia a întocmit în ultimii ani mai multe rapoarte speciale pe anumite probleme punctuale, sectoriale din domeniul Sănătăţii. De data aceasta, obiectivul nostru este mult mai ambiţios. (…) Dorim de data aceasta să avem în vedere un spectru mult mai larg de probleme cu care se confruntă sistemul de sănătate public şi privat’, a declarat Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, la o dezbatere organizată joi de această instituţie pe tema sistemului naţional de sănătate.

Potrivit lui Ciorbea, se doreşte ca raportul să fie întocmit în colaborare cu autorităţile, organizaţiile profesionale, liderii confederaţiilor sindicale, cu asociaţiile pacienţilor şi cu mediul universitar.

‘Raportul special îl vom prezenta celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, preşedintelui, celorlalte autorităţi, tuturor asociaţiilor şi ONG-urilor prezente şi apoi să încercăm împreună să îl diseminăm şi să îl susţinem în aşa fel încât autorităţile să ţină seama de radiografia noastră şi de propunerile pe care le facem’, a spus Victor Ciorbea.

Acest raport special ar urma să răspundă la întrebarea dacă sistemul de sănătate din România se confruntă sau nu cu o criză, să facă o analiză a problemelor, a cadrului legislativ.

‘Vom face o radiografie privind actuala organizare a sistemului sanitar, dacă această organizare mai corespunde sau nu actualelor realităţi din România sau dacă sunt necesare anumite modificări şi care ar fi acestea. De aceea, o să abordăm problemele legate de infrastructură, de starea spitalelor, a dispensarelor, a policlinicilor, a centrelor de diagnostic şi tratament, a cabinetelor medicilor de familie’, a adăugat Ciorbea.

Potrivit lui Ciorbea, raportul se va referi şi la sistemul de asigurări de sănătate, migraţia medicilor, dacă este necesară reformarea sistemului coordonat de CNAS.

‘Concluziile şi soluţiile vor urmări, între altele, o îmbunătăţire a cadrului legislativ, o nouă abordare a sistemului de bugetare, o nouă viziune privind un sistem de sănătate şi sustenabil şi predictibil, stabilirea unor priorităţi strategice generale şi sectoriale’, a explicat el

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...