Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie mai devreme cu trei ani, la cerere

Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie cu 3 ani mai devreme, la cerere, prevede un proiect de lege, deoarece există dascăli care "nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare".
Economica.net - S, 09 iul. 2016, 14:17
Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie mai devreme cu trei ani, la cerere

„Pe de o parte, există angajaţi care doresc pensionarea, la cerere, pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor. Pe de cealaltă parte, există cadre didactice care demonstrează competenţă şi după împlinirea vârstei de pensionare. Acestora, legea le permite să rămână titular în sistemul de învăţământ încă 3 ani peste vârsta standard de pensionare”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte un proiect de lege iniţiat de un grup de senatori PSD.

Iniţiatorii, printre care senatorii PSD Marian Pop, Ecaterina Andronescu şi Mihai Fifor, susţin că propunerea este întemeiată deoarece echilibrează balanţa.

„Dacă legea permite activitatea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani anterior vârstei de pensionare”, se mai arată în expunerea de motive. Citeşte mai multe pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversaţie grozavă cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt......
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski era să fie lovit de o dronă. Informația a fost prezentată de premierul ...
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din ...
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: creșteri sau scăderi de dobânzi?
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: ...
De la 1 octombrie va fi valabil un nou IRCC: 5,58% față de 5,56% cât este în prezent. Creșterea este irelevantă la ...