PMB va realiza o bancă de date în care vor fi înregistrate cantităţile de deşeuri colectate selectiv în Capitală

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va realiza o bancă de date în care vor fi înregistrate cantităţile de deşeuri colectate selectiv în Capitală.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 11:37
PMB va realiza o bancă de date în care vor fi înregistrate cantităţile de deşeuri colectate selectiv în Capitală

Potrivit unui comunicat al PMB, această măsură reprezintă un pas important în implementarea prevederilor cuprinse în Strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare în Bucureşti.

‘Colectarea separată a deşeurilor în Capitală trebuie realizată unitar şi coerent, într-un ritm susţinut şi organizat, nu cum s-a făcut până acum, prin programe pilot. E momentul să trecem de la programe pilot la programe unitare, în toate cele şase sectoare ale Capitalei. Pentru a mă asigura că acest serviciu extrem de important pentru oraş funcţionează unitar şi continuu, voi solicita primarilor celor şase sectoare să prezinte în cel mai scurt timp un calendar de implementare a prevederilor asumate în strategia de salubritate, astfel încât termenele din document să fie respectate. Avem un document aprobat şi asumat conform cerinţelor UE, astfel că Municipalitatea trebuie să se alinieze marilor capitale europene’, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Legislaţia conferă Municipalităţii competenţa de coordonare, control şi monitorizare a serviciului public de salubritate, sistemul de colectare separată fiind aplicat de către delegatarii serviciului de salubrizare (primăriile de sector), prin intermediul operatorilor de salubrizare.

PMB va solicita operatorilor de salubritate să raporteze lunar cantităţile de deşeuri colectate separat, astfel încât să poată fi întocmită şi updatată baza de date şi să poată fi urmărit modul de îndeplinire a ţintelor de colectare, aşa cum prevăd cerinţele legislaţiei europene, una dintre ţintele impuse de UE fiind diminuarea cu 15% anual a cantităţilor de deşeuri ce ajung la gropile de gunoi.

Strategia prevede un sistem unitar de colectare separată atât prin intermediul containerelor îngropate, cât şi prin insule delimitate şi semnalizate corespunzător, la care vor avea acces doar cetăţenii arondaţi.

Astfel, până în 2025, se va renunţa la folosirea ghenelor din interiorul blocurilor. Va putea rămâne în folosinţă numai camera de la parterul blocului, care va fi amenajată corespunzător. De asemenea, această cameră va fi salubrizată, igienizată prin grija asociaţiei de proprietari/ locatari, iar accesul la ea va fi permis numai asociaţiei deservite, se arată în comunicat.

Odată cu aprobarea Strategiei de salubritate, toate blocurile nou construite cu destinaţie de locuinţă, birou, servicii vor avea prevăzute o incintă destinată colectării separate a deşeurilor. Amenajarea acesteia va fi astfel făcută încât să nu aducă atingere factorilor de mediu. Această incintă va fi solicitată de direcţiile de urbanism, prin documentaţia emisă în vederea autorizării construcţiei, respectiv Certificat de urbanism şi Autorizaţie de construire.

Potrivit Legii salubrizării nr. 101/2006, republicată în 2014, colectarea deşeurilor se va realiza numai separat. Acelaşi act normativ prevede că autorităţile administraţiei publice au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată pe patru fracţii: hârtie, plastic, metal şi sticlă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil pe două – umed şi uscat.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...