Prună: Pentru infracţiuni economice ar trebui confiscaţi banii furaţi, dar şi cei făcuţi ulterior din multiplicare

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a afirmat că, în cazul infracţiunilor economice, ar putea fi utilă confiscarea nu doar a banilor obţinuţi direct din infracţiuni, ci şi a celor obţinuţi ulterior prin multiplicarea lor, o iniţiativă legislativă în acest sens urmând să fie prezentată în Parlament în toamnă, scrie Agerpres care citează Digi 24.
DIGI24 - J, 21 iul. 2016, 19:28
Prună: Pentru infracţiuni economice ar trebui confiscaţi banii furaţi, dar şi cei făcuţi ulterior din multiplicare

‘Eu am spus că trebuie discutat şi despre faptul că, probabil, pentru infracţiuni economice, poate că ar fi mai bine să luăm banii furaţi, să facem o confiscare a produsului infracţiunii, deci nu numai a banului furat, dar şi a fructului acelui ban. Dacă eu fur mâine un milion de euro cu care îmi cumpăr nişte imobile şi între timp produc cinci milioane, eu aş vrea să văd că noi confiscăm cele cinci milioane de euro. Şi avem pentru asta legislaţie europeană, pe care trebuie să o transpunem până în octombrie şi (…) voi pune pe masa Parlamentului legea, la începutul acestei sesiuni parlamentare’, a declarat Raluca Prună, joi, la Digi 24.

În opinia sa, o astfel de iniţiativă va avea ca efect descurajarea infracţionalităţii economice, deoarece pierderea tuturor bunurilor obţinute ilegal ar fi mai dureroasă decât o pedeapsă privativă de libertate.

‘Pentru aceste infracţiuni şi pentru a depopula, să spunem, penitenciarele, ideal ar fi să avem mecanisme care să confişte produsul infracţiunii, care să facă în aşa fel încât aceste infracţiuni să nu mai fie interesante. Şi pariul meu este (…) că are un caracter de descurajare mult mai mare să-ţi iau banii decât să te trimit în penitenciar, unde eşti în custodia statului, unde statul cheltuie cu tine (…) şi când ieşi de acolo te bucuri de produsul infracţiunii, care poate fi considerabil. Uneori poate fi un comportament economic raţional să aleg să mă duc la închisoare un an, doi şi să rămân cu milioanele acelea pe care ca om liber, dacă nu aş fi fost implicat în activităţi infracţionale, nu le-aş fi realizat. (…) Iar eu asta vreau şi la asta lucrăm, la confiscarea produsului infracţiunii şi descurajarea comportamentului infracţional pentru infracţiuni economice’, a explicat ministrul Justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Corneliu Bodea, CRE: Dacă vom avea din nou o explozie a prețurilor, statul va pune iar nota de plată pe umerii companiilor INTERVIU
Corneliu Bodea, CRE: Dacă vom avea din nou o explozie a prețurilor, statul va pune iar nota de plată pe umerii companiilor ...
România merge în continuare pe linia Bruxelles-ului în marile dosare energetice, iar schema ETS și actualul model de piață vor fi apărate, chiar dacă Europa discută deja ajustări și......
Coreea de Sud – Guvernul aprobă decretul privind investiţii strategice de 350 miliarde de dolari în SUA
Coreea de Sud – Guvernul aprobă decretul privind investiţii strategice de 350 miliarde de dolari în SUA
Guvernul sud-coreean a aprobat marţi un decret prezidenţial ca parte a procesului de a autoriza investiţii strategice ...
RABLA 2026 – Programul va avea un buget de 300 milioane de lei. Ghidul va fi publicat azi, anunţă Buzioanu
RABLA 2026 – Programul va avea un buget de 300 milioane de lei. Ghidul va fi publicat azi, anunţă Buzioanu
Autovehiculele fabricate în Uniunea Europeană (UE), în Spaţiul Economic European (SEE) sau în state parte la Tratatul ...
Prioritățile Guvernului Tomac. Declaraţii ale premierului propus, după întâlnirile cu partidele
Prioritățile Guvernului Tomac. Declaraţii ale premierului propus, după întâlnirile cu partidele
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, marţi, că Guvernul pe care îl va propune Parlamentului spre aprobare nu este ...