Raiffeisen Zentralbank speră să obţină 307,9 milioane de euro din vânzarea a 17,6% din acţiunile Uniqa

Raiffeisen Zentralbank (RZB), cel mai mare acţionar al Raiffeisen Bank International (RBI), intenţionează să-şi vândă cea mai mare parte a acţiunilor deţinute la compania austriacă Uniqa, pentru a-şi majora capitalul, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 26 iul. 2016, 06:59
Raiffeisen Zentralbank speră să obţină 307,9 milioane de euro din vânzarea a 17,6% din acţiunile Uniqa

Pentru acelaşi motiv, RZB ia în considerare fuziunea cu subsidiara sa listată la bursă, RBI.

Raiffeisen Zentralbank a informat că este în negocieri avansate privind vânzarea unei participaţii de 17,6% către Uniqa Versicherungsverein Privatstiftung, acţionar cheie al grupului austriac de asigurări Uniqa.

RZB va păstra o participaţie de aproximativ 8,6% în Uniqa, au anunţat cele două companii. La preţul de la închiderea şedinţei bursiere de luni, de 5,65 euro per titlu, participaţia pe care vrea să o vândă RZB era evaluată la 307,9 milioane de euro.

‘Tranzacţia pe care intenţionăm să o realizăm face parte din măsurile evaluate în prezent de RZB privind simplificarea structurii corporaţiei şi adaptarea grupului la majorarea cerinţelor de capital din partea autorităţilor de reglementare’, a anunţat RZB, referindu-se la propusa fuziune cu Raiffeisen Bank International.

Vânzarea acţiunilor Uniqa va majora capitalul comun de rang 1 (CET 1) al RZB cu aproximativ 60 de puncte de bază, au anunţat cele două companii, care au decis să nu dea publicităţii valoarea tranzacţiei.

La sfârşitul anului trecut, capitalul comun de rang 1 al RZB era de 10,3%, mult sub nivelul de 11,5% al Raiffeisen Bank International.

Oficialii Raiffeisen Bank International apreciază că o fuziune ar îmbunătăţi nivelul capitalului RZB datorită modului în care acesta este calculat conform reglementărilor Basel III. Conform acestora, rezervele de capital al RBI care depăşit cerinţele minime nu pot fi incluse în nivelul capitalului RZB. O fuziune ar elimina acest efect.

Normele Basel III, elaborate după izbucnirea crizei financiare, vizează mai ales consolidarea fondurilor proprii ale băncilor, precum şi rezervele lor de lichidităţi pentru a limita riscurile de faliment şi a evita noi crize. Ele prevăd impunerea pentru instituţiile bancare a unei rate de fonduri proprii de 8%, până la finalul lui 2018.

Uniqa şi Raiffeisen Bank International sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...