MAE: România respectă cu stricteţe cele mai înalte standarde de control al exporturilor de produse militare

România respectă cu stricteţe cele mai înalte standarde de control al exporturilor de produse militare, standarde cuprinse în legislaţia internă, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat transmis Agrepres.
Economica.net - mie, 27 iul. 2016, 17:32
MAE: România respectă cu stricteţe cele mai înalte standarde de control al exporturilor de produse militare

MAE face aceste precizări ca urmare a ştirilor apărute în presa de miercuri cu privire la exporturi de armament din ţări central şi est-europene către Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Turcia.

‘România respectă cu stricteţe cele mai înalte standarde de control al exporturilor de produse militare, standarde cuprinse în legislaţia internă, în care sunt reflectate angajamentele internaţionale asumate de ţara noastră ca membru al UE, NATO, ONU şi OSCE, precum şi ca stat parte la Tratatul privind comerţul cu arme (ATT)’, afirmă MAE.

Potrivit sursei citate, Autoritatea naţională de control aprobă licenţele de export în urma unei analize riguroase.

‘Autoritatea naţională de control aprobă licenţele de export în urma unei analize riguroase din perspectiva criteriilor cuprinse în Poziţia Comună 2008/944/PESC şi în ATT şi numai în baza prezentării unor asigurări primite din partea utilizatorilor finali, angajamente certificate şi de autorităţile competente din ţările de destinaţie. Aceste asigurări cuprind, între altele, certificate internaţionale de import, certificate de utilizare finală, confirmări de livrare, clauze de re-export’, spune MAE.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, totodată, că produsele militare exportate de România sunt cuprinse în rapoartele anuale şi trimestriale prezentate pe www.ancex.ro.

‘Subliniem că toate produsele militare exportate de ţara noastră sunt cuprinse în rapoartele anuale şi trimestriale prezentate pe pagina electronică www.ancex.ro şi care, de asemenea, sunt transmise la UE, ONU sau OSCE. În esenţă, aceste rapoarte prezintă valoric şi cantitativ exporturile româneşti de componente, produse şi echipamente militare’, susţine MAE.

Potrivit MAE, România participă la orice investigaţie privind trasabilitatea unor arme ce ar putea să provină din ţara noastră.

‘În conformitate cu standardele de control practicate, România participă cu promptitudine la orice investigaţie privind trasabilitatea unor arme ce ar putea să provină din ţara noastră’, mai spune MAE, în comunicatul citat.

Ţări est-europene, printre care şi România, au aprobat vânzarea discretă a unor arme în valoare de peste un miliard de euro în ultimii patru ani către state din Orientul Mijlociu, despre care se ştie că le livrează apoi în Siria, relevă o amplă anchetă realizată de o echipă de jurnalişti de investigaţii, potrivit The Guardian.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele şase luni din 2026 cu 7,86% comparativ cu......
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti curentul electric consumat de roboții AI în factura la curent electric. Niciun domeniu important din viața ...
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potenţială coaliţie internaţională ...
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Indicatorii financiari ai retailerului fast-fashion Shein evidențiază o deteriorare structurală a marjelor de profit, ...