Ministrul german de interne cere o interdicţie parţială a portului vălului islamic

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a cerut vineri, după o reuniune cu omologii săi conservatori din landurile federale, o interdicţie parţială a portului burqa (vălul islamic), în special în cadrul procedurilor administrative şi în sălile de curs, relatează AFP.
Economica.net - vin, 19 aug. 2016, 09:28
Ministrul german de interne cere o interdicţie parţială a portului vălului islamic

‘Suntem de acord să respingem portul burqa, suntem de acord că dorim să introducem în legislaţie principiul (obligaţiei) de a arăta faţa în situaţiile în care este necesar pentru societatea noastră: la volan, în cursul procedurilor administrative, (…) în şcoli şi universităţi, în serviciul public, în faţa instanţelor de judecată’, a declarat ministrul german, pentru postul de televiziune ZDF, în contextul în care tema integrării musulmanilor şi lupta împotriva radicalizării se află în centrul atenţiei de la atacurile din iulie şi înaintea alegerilor regionale din Germania.

‘Portul burqa nu este compatibil cu ţara noastră deschisă spre lume (…) şi întrebarea este cum vom soluţiona juridic această problemă’, a spus ministrul german.

El nu a prezentat totuşi un calendar pentru introducerea în legislaţie a acestei interdicţii, în condiţiile în care această idee, susţinută larg în rândul conservatorilor, nu întruneşte adeziunea social-democraţilor (SPD), aliaţi în cadrul guvernului cu CDU al Angelei Merkel şi al ministrului Maiziere.

‘Se va avansa etapă cu etapă, dar cred că multe lucruri pot fi aprobate’, a declarat el, după ce a exclus săptămâna trecută impunerea unei interdicţii generale a portului vălului integral şi care ar fi, în opinia lui, neconstituţională.

Ministrul urmează să prezinte vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, o’declaraţie a Berlinului’ privind securitatea şi integrarea semnată de către toţi miniştrii de interne conservatori din landurile regionale germane.

După seria de atacuri din iulie, dintre care unele au fost revendicate de organizaţia Stat Islamic, ministrul de interne german a anunţat deja o serie de măsuri la 11 august pentru consolidarea securităţii în ţară, în special privarea de cetăţenie a luptătorilor jihadişti cu dublă cetăţenie din afara ţării, întăriri ale resurselor umane şi tehnice ale poliţiei şi ale serviciilor de informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Președintele Nicușor Dan, despre TVA de la 1 ianuarie 2027: Ca și acum, când Bolojan a crescut TVA eram pe muchie, au avut o explicație. Am pus o singură condiție Guvernului Niculescu
Președintele Nicușor Dan, despre TVA de la 1 ianuarie 2027: Ca și acum, când Bolojan a crescut TVA eram pe muchie, au ...
Președintele Nicușor Dan a vorbit, în conferința maraton din această seară, inclusiv despre TVA, care a fost crescut în timpul guvernării Bolojan deși candidatul Nicușor Dan promisese că......
Curtea de Conturi Europeană: Diferenţele în aplicarea sancţiunilor impuse Rusiei le reduc impactul
Curtea de Conturi Europeană: Diferenţele în aplicarea sancţiunilor impuse Rusiei le reduc impactul
Diferenţele în aplicarea sancţiunilor comerciale impuse Rusiei de către statele membre ale Uniunii Europene reduc impactul ...
Criza AI. Nvidia continuă să se prăbușească la bursă. Microsoft trece peste pentru prima dată după un an și jumătate
Criza AI. Nvidia continuă să se prăbușească la bursă. Microsoft trece peste pentru prima dată după un an și jumătate
Microsoft a depășit marți Nvidia, devenind a doua cea mai valoroasă companie din lume, pe fondul scăderii acțiunilor ...
150–336 de miliarde de lei anual. Valoarea estimată a muncii domestice neremunerate a femeilor
150–336 de miliarde de lei anual. Valoarea estimată a muncii domestice neremunerate a femeilor
42,1% dintre absolvenții STEM din România sunt femei, cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană. 13,6 miliarde de ...