Guvernul urmează să aprobe miercuri o ordonanţă privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie.
Economica.net - mar, 23 aug. 2016, 19:13
Guvernul urmează să aprobe miercuri o ordonanţă privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului transmis, marţi, AGERPRES pe ordinea de zi a reuniunii guvernamentale se află şi aprobarea unui proiect de Hotărâre privind aprobarea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării.

Un alt proiect de Hotărâre care urmează să fie aprobat de Guvern este cel privind acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Macedonia, precum şi pentru suplimentarea bugetului MAI din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016.

În cadrul şedinţei de Executiv vor fi supuse aprobării şi două Memorandumuri pe relaţia cu Republica Moldova, primul având ca temă „Aprobarea încheierii, prin schimb de scrisori, a Programului de cooperare pe anul 2016 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în baza Articolului 1 al ‘Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord), astfel cum a fost modificat prin cele cinci Protocoale Adiţionale’ „.

Cel de-al doilea Memorandum are, la rândul său, ca temă „Aprobarea acordării unei finanţări nerambursabile Guvernului Republicii Moldova în valoare de două milioane de Euro pentru implementarea de proiecte în baza prevederilor Articolului 3 din Protocolul Adiţional 4 şi Articolului 1 din Protocolul Adiţional 5 la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord), astfel cum a fost modificat prin cele cinci Protocoale Adiţionale”.

Guvernul va dezbate spre aprobare şi Memorandumul cu subiectul: „Participarea statului în economie. Orientări privind administrarea participaţiilor statului în întreprinderi publice. Rolul şi aşteptările statului ca proprietar”.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Încă două petroliere, atacate în largul coastei ruse a Mării Negre
Încă două petroliere, atacate în largul coastei ruse a Mării Negre
Două petroliere au fost atacate la terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ruse a Mării Negre, a anunţat duminică operatorul terminalului, care a adăugat că......
Sectorul industrial din România care pierde 1.000 de angajați în fiecare lună
Sectorul industrial din România care pierde 1.000 de angajați în fiecare lună
Industria auto, mult timp motorul industriei prelucrătoare românești, trece prin cea mai lungă perioadă de contracție ...
Bucureștiul este de 5,5 ori peste Cluj în piața locală a startup-urilor, evaluată la aproape 10 miliarde dolari
Bucureștiul este de 5,5 ori peste Cluj în piața locală a startup-urilor, evaluată la aproape 10 miliarde dolari
Capitala concentrează în continuare cea mai mare parte a ecosistemului românesc de startupuri, fiind de 5,5 ori mai puternică ...
CEZ lucrează la prelungirea cu 80 de ani a duratei de viață a centralelor nucleare din Cehia
CEZ lucrează la prelungirea cu 80 de ani a duratei de viață a centralelor nucleare din Cehia
Cea mai mare companie energetică cehă, ČEZ, activă până acum câțiva ani și pe piața din România, a inițiat un ...