PÎCCJ: Numai la finalizarea tuturor testelor pe produsele Hexi Pharma se va avea o evaluare de ansamblu şi lămuritoare

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează miercuri că rezultatele testelor de eficacitate efectuate până în prezent la dezinfectanţii Hexi Pharma sunt variate, fiind în derulare o altă serie de teste, iar o evaluare de ansamblu şi lămuritoare a situaţiei se va putea face numai la finalizarea tuturor constatărilor dispuse în acest sens.
Economica.net - mie, 24 aug. 2016, 13:27
PÎCCJ: Numai la finalizarea tuturor testelor pe produsele Hexi Pharma se va avea o evaluare de ansamblu şi lămuritoare

‘Până în acest stadiu al anchetei, în baza actelor de urmărire penală dispuse de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică în cauza mai sus menţionată, au fost efectuate o serie de acte procedurale, precum audieri de persoane, ridicări de acte şi probe, efectuarea unor constatări asupra produselor Hexi Pharma, respectiv a unor teste atât asupra concentraţiei substanţelor active, cât şi teste privind eficacitatea microbiologică. Rezultatele testelor de eficacitate efectuate până în prezent sunt variate. Având în vedere că este în curs de efectuare o altă serie de teste de microbiologie, de eficacitate, în vederea verificării tuturor dezinfectanţilor ce fac obiectul cauzei, numai la finalizarea tuturor constatărilor dispuse se va putea face o evaluare de ansamblu a situaţiei de fapt care să fie lămuritoare’, se arată într-un comunicat transmis miercuri Agerpres de către PÎCCJ.

Potrivit sursei citate, efectuarea testelor presupune alocarea unor sume importante de către Ministerul Public, iar pentru unele tipuri de teste de eficacitate care nu pot fi efectuate în România s-a apelat la un laborator acreditat dintr-un alt stat al Uniunii Europene.

‘Astfel, soluţia ce va fi dispusă în cauză de către procurori va avea în vedere atât rezultatele testelor şi probele administrate până în prezent, cât şi pe cele aflate în curs de derulare, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură penală, pe parcursul urmăririi penale procurorii administrează probele atât în acuzare, cât şi în apărare. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză’, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...