Acţionarii agenţiei Genius Travel au cerut insolvenţa

Acţionarii agenţiei de turism Genius Travel din Capitală, care şi-a informat turiştii prin e-mail la jumătatea lunii august că nu le mai poate onora vacanţele plătite, au depus joi, 25 august, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de intrare în insolvenţă, care se va judeca în data de 13 septembrie, scrie Mediafax.
Economica.net - D, 28 aug. 2016, 17:41
Acţionarii agenţiei Genius Travel au cerut insolvenţa

Acţionarii Genius Travel sunt George Ionuţ Costea, 30 de ani şi Ştefan Bogdan Dumitru, 34 de ani. Din datele prezentate Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) de acţionarul majoritar al agenţiei Genius Travel, Ionuţ Costea, reiese că 147 de turişti au fost păgubiţi, iar prejudiciul se ridică la 136.000 de euro, potrivit oficialilor ANT. Reprezentanţii ANT au spus că Ionuţ Costea, acţionarul majoritar al agenţiei s-a prezentat la ANT, miercuri, pentru a prezenta acte referitoare la problema cu care se confruntă firma.

Anterior şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a exclus agenţia „pentru prejudicii morale create asociaţiei, prejudicii de imagine create agenţiilor de turism membre şi nemembre, care funcţionează corect şi îşi respectă clienţii, prejudicii materiale create turiştilor care au cumpărat vacanţe de la Genius Travel şi nu le pot efectua”, se arată într-un comunicat transmis de asociaţie.

Citeşte integral articol pe Mediafax. 

Te-ar mai putea interesa și
O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de la ANRE
O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de ...
PPC Renewables, cel mai mare investitor în regenerabil din România, urmează să ia autorizația de înființare pentru o baterie de 60 MW/129 MWh care va fu pusă lângă un parc eolian din......
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Statele Unite ale Americii au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare ...
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe ...
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-şi reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, ...
Obiectivele militare britanice, vizate de drone de peste 300 de ori în ultimul an
Obiectivele militare britanice, vizate de drone de peste 300 de ori în ultimul an
Obiective militare britanice au fost vizate de drone de peste 300 de ori în ultimele 12 luni, indică datele publicate sâmbătă ...