George Copos este audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise de deţinuţi

Omul de afaceri George Copos a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul DNA pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul privind suspiciuni de corupţie în legătură cu lucrările ştiinţifice scrise în închisori, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 30 aug. 2016, 07:25
George Copos este audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise de deţinuţi

Omul de afaceri a fost citat ca martor de procurorii anticorupţie în dosarul privind cărţile scrise de deţinuţi în spatele gratiilor, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

George Copos a fost condamnat în martie 2014 la trei ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători, după câteva luni primind o pedeapsă de patru ani de detenţie în dosarul Loteria I. Omul de afaceri a fost eliberat în anul 2015, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani.

În perioada în care a fost încarcerat, fostul finanţator al clubului Rapid a scris cinci cărţi. Una dintre lucrări i-a adus omului de afaceri un nou dosar, în care este acuzat de plagiat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 îl acuză pe acesta de infracţiuni privind drepturile de autor şi cele conexe, fals în declaraţii şi participaţie improprie la abuz în serviciu.

Este vorba despre lucrarea ştiinţifică „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVI)”, de 119 pagini, pe care omul de afaceri a elaborat-o în penitenciar, lucrare pentru care a obţinut 30 de zile de libertate.

La data de 10 septembrie 2014, George Copos a semnat un angajament prin care susţinea că nu a plagiat, susţine parchetul.

Ulterior, în 29 septembrie 2014, dată la care a fost publicată lucrarea, George Copos „şi-a însuşit fără drept, în parte, opera unui alt autor şi a prezentat-o conducerii Penitenciarului Bucureşti- Rahova ca o creaţie intelectuală proprie”, susţin procurorii. În aceeaşi zi, Copos „a solicitat conducerii Penitenciarului Rahova acordarea zilelor câştig urmare a publicării lucrării cu caracter ştiinţific menţionată mai sus, pe care a anexat-o cererii, determinând astfel comisia de liberare condiţionată să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să aprobe astfel cererea şi să acorde cele 30 de zile de câştig”, mai precizează parchetul.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...