Dragu: Ne aşteptăm la o creştere economică foarte bună în 2016, mult peste cea estimată la începutul anului

Autorităţile se aşteaptă la o creştere economică foarte bună în 2016, mult peste cea estimată la începutul anului, în condiţiile în care, în trimestrul al doilea, România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, datorată atât majorărilor salariale şi reducerii TVA, dar şi creşterii investiţiilor, a declarat marţi seară, la Realitatea TV, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 30 aug. 2016, 20:46
Dragu: Ne aşteptăm la o creştere economică foarte bună în 2016, mult peste cea estimată la începutul anului

‘Ne aşteptăm să avem o creştere economică foarte bună, mult peste cea estimată la începutul anului, de 4,1% .(…) Este o creştere foarte bună pe al doilea trimestru, cea mai mare din Uniunea europeană, de 6%. Un efect important îl are consumul, ca urmare a creşterilor salariale şi reducerii TVA, dar avem şi creşteri de investiţii, iar investitorii vin şi ca urmare a unei percepţii bune faţă de România. Este o creştere a încrederii investitorilor, asta e clar. În februarie, Comisia Europeană a decis că România nu mai are dezechilibre macroeconomice. Acesta a fost o informaţie percepută ca atare de pieţe şi a stimulat încrederea investitorilor în ţară’, a spus Anca Dragu, subliniind că şi măsurile din Codul Fiscal au o contribuţie la creşterea economică.

Întrebată dacă sunt posibile noi măriri de salarii anul viitor, ministrul Finanţelor a afirmat că pentru acesta trebuie reduse investiţiile, însă este prea devreme să se pronunţe acum pentru bugetul din 2017.

‘Este posibil să avem măriri de salarii, dar trebuie să reducem investiţiile în această situaţie. Este puţin prea devreme să ne exprimăm acum pentru bugetul din 2017, pentru că nu avem cifrele economice, cadrul macroeconomic. Impactul acestor măsuri anunţate este unul destul de mare. Eu am făcut un calcul. De exemplu, dublarea salariilor medicilor ar duce la aproape 2 miliarde de lei impact net. Pentru mărirea salariilor funcţionarilor publici, inclusiv contractuali, aproximativ 167.000 de persoane, este aproape un miliard de lei. Trebuie să vedem cum arată creşterea economică, cum arată încasările şi ce proiecte de investiţii îşi asumă Guvernul’, a explicat ministrul Finanţelor.

Acesta a atras atenţia că este importantă crearea condiţiilor pentru accelerarea investiţiilor, fiindcă acestea aduc locuri de muncă şi a menţionat că, în primul semestru, s-a înregistrat o creştere cu 4% a numărului de locuri de muncă, respectiv cu 155.000 persoane.

Referitor la bugetul pe 2017, Anca Dragu a declarat că, potrivit legislaţiei în vigoare pentru anii electorali, acesta va fi întocmit de viitorul Guvern.

Potrivit estimărilor semnal publicate de Institutul Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut a crescut cu 5,2%, pe serie brută, şi cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% faţă de trimestrul 1 şi de 6% faţă de trimestrul 2 din 2015.

Pe serie ajustată sezonier, creşterea PIB în T2 a fost de 5,9% faţă de T2 2015.

În primul trimestru al acestui an, PIB a crescut cu 4,3% faţă de primele trei luni ale anului trecut şi cu 1,6% faţă de trimestrul anterior.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, susţinută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creştere să încetinească la 3,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureşan: Guvernul condus de Bolojan a a stabilizat ţara. Iau în calcul relaxare unor măsuri de corecție de îndată ce ne permitem
Siegfried Mureşan: Guvernul condus de Bolojan a a stabilizat ţara. Iau în calcul relaxare unor măsuri de corecție de ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a afirmat, vineri, că va continua principiul "sănătos" privind gestionarea cu atenţie a banului public, menţionând că, după această etapă dificilă, se......
Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Peste 1 miliard de lei în plus pentru compensările la energie
Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Peste 1 miliard de lei în plus pentru compensările la energie
Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Instituția anunță că a suplimentat cu peste 1 miliard de lei plafonul de cheltuieli ...
Hidroelectrica cumpără servicii de asigurare de răspundere profesională a conducerii companiei, în valoare de 8,3 milioane de lei
Hidroelectrica cumpără servicii de asigurare de răspundere profesională a conducerii companiei, în valoare de 8,3 milioane ...
Hidroelectrica alocă, din fonduri proprii, 8,36 de milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de asigurare de răspundere ...
Reacția lui Grindeanu după ce Fitch a anunțat că România riscă să ajungă cu ratingul la junk. Președintele PSD spune că va cere explicații agenției și chiar amenință cu un proces
Reacția lui Grindeanu după ce Fitch a anunțat că România riscă să ajungă cu ratingul la junk. Președintele PSD spune ...
Sorin Grindeanu a declarat vineri, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că PSD va cere un punct de vedere oficial de la ...