ANI sesizează DNA cu privire la un director din cadrul MFE pentru conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate anunţă că a sesizat DNA în cazul directorului de Management Iulia Ioana Baz, din Ministerul Fondurilor Europene, pentru infracţiuni de corupţie şi conflict de interese, acuzând că aceasta a semnat liste privind contracte încheiate cu firme la care a lucrat şi pe care le-a administrat.
Economica.net - mar, 13 sept. 2016, 08:02
ANI sesizează DNA cu privire la un director din cadrul MFE pentru conflict de interese

Iulia Ioana Baz este Director la Direcţia Management Financiar AM POS CCE (Creşterea Competitivităţii economice) din Ministerul Fondurilor Europene.

„În exercitarea funcţiei publice, Baz Iulia Ioana a semnat listele de verificare a achiziţiilor publice pentru două societăţi comerciale care au încheiat contracte, în calitate de beneficiar, cu S.C. RomActiv Business Consulting S.R.L, în calitate de consultant, societate în cadrul căreia aceasta a avut contract de muncă în ultimii 5 ani, rezultând astfel indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese. Valoarea celor două contracte de achiziţii publice a fost în cuantum de 20.000 euro, respectiv de 4.000 euro (echivalentul sumei de 17.683 lei)”, informează ANI.

De asemenea, ulterior numirii acesteia în funcţia publică, Ministerul pentru Societatea Informaţională, în calitate de organism intermediar, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, a încheiat un contract de finanţare cu S.C. European Funds Invest S.R.L., societate la care Baz a deţinut funcţia de administrator şi pentru care a întocmit o serie de documente care au stat la baza încheierii contractului.

ANI a sesizat astfel DNA pentru verificarea acestor acuzaţii de conflict de interese.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...