Persoanele care au săvărşit sau ştiau de unele infracţiuni nu sunt pedepsite dacă se denunţă în 3 luni – proiect

Mai mulţi parlamentari au depus o iniţiativă legislativă de modificare a Codului penal, în sensul ca persoanele care au săvârşit sau au luat cunoştinţă de infracţiuni de fals intelectual, fals în declaraţii, înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor şi concurenţa neloială să nu fie pedepsite dacă denunţă fapta în cel mult trei luni de la săvârşire şi înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, Agerpres.
Economica.net - mie, 14 sept. 2016, 19:32
Persoanele care au săvărşit sau ştiau de unele infracţiuni nu sunt pedepsite dacă se denunţă în 3 luni - proiect

Propunerea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost iniţiată de 34 de deputaţi şi senatori PSD, PNL, UNPR, neafiliaţi, printre care Elena Udrea, Mădălin Voicu, Eugen Tomac, Ionel Agrigoroaiei, Radu Popa. A fost depusă în 13 septembrie la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului, ‘făptuitorul care a luat cunoştinţă sau a săvârşit sau a participat la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 – 292, 297, 301 nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 3 luni de la data săvârşirii acesteia. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost obţinute nelegal de făptuitorul care a efectuat denunţul se confiscă obligatoriu, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent’.

Iniţiatorii apreciază că acest proiect este impus de ‘scandalurile din presă şi din societatea românească tot mai dese, legate de tratamente judiciare discriminatorii aplicate anumitor persoane aflate, teoretic, în aceeaşi situaţie juridică’.

‘Proiectul de lege asigură o stabilitate şi predictibilitate în ceea ce priveşte efectuarea unei anchete penale pentru a preveni furnizarea de eventuale fapte penale de către cei care se află în situaţia de a fi investigaţi de autorităţile statului şi care încep să-şi amintească presupuse fapte petrecute în urmă cu ani de zile, numai pentru a-şi asigura libertatea sau chiar produsul infracţiunii.

Constatăm că imunitatea absolută a denunţătorului, aşa cum a fost reglementată până în prezent, a condus la situaţii absurde, încât persoane cercetate penal pentru diverse infracţiuni au ajuns să formuleze astfel de sesizări privind presupuse fapte de corupţie petrecute şi cu 10 ani în urmă, ajungând să obţină în acest fel diverse beneficii, unele nemeritate şi imoral acordate, inclusiv păstrarea produsului infracţiunilor, motiv pentru care se impune clarificarea procedurii prin reguli clare stabilite prin lege’, au mai arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureşan: Guvernul condus de Bolojan a a stabilizat ţara. Iau în calcul relaxare unor măsuri de corecție de îndată ce ne permitem
Siegfried Mureşan: Guvernul condus de Bolojan a a stabilizat ţara. Iau în calcul relaxare unor măsuri de corecție de ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a afirmat, vineri, că va continua principiul "sănătos" privind gestionarea cu atenţie a banului public, menţionând că, după această etapă dificilă, se......
Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Peste 1 miliard de lei în plus pentru compensările la energie
Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Peste 1 miliard de lei în plus pentru compensările la energie
Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Instituția anunță că a suplimentat cu peste 1 miliard de lei plafonul de cheltuieli ...
Hidroelectrica cumpără servicii de asigurare de răspundere profesională a conducerii companiei, în valoare de 8,3 milioane de lei
Hidroelectrica cumpără servicii de asigurare de răspundere profesională a conducerii companiei, în valoare de 8,3 milioane ...
Hidroelectrica alocă, din fonduri proprii, 8,36 de milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de asigurare de răspundere ...
Reacția lui Grindeanu după ce Fitch a anunțat că România riscă să ajungă cu ratingul la junk. Președintele PSD spune că va cere explicații agenției și chiar amenință cu un proces
Reacția lui Grindeanu după ce Fitch a anunțat că România riscă să ajungă cu ratingul la junk. Președintele PSD spune ...
Sorin Grindeanu a declarat vineri, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că PSD va cere un punct de vedere oficial de la ...