Ministrul Fondurilor Europene: Aşteptăm proiecte de la autorităţile locale pentru termoficare

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat luni la Oradea că ministerul pe care îl conduce aşteaptă proiecte 'pentru termoficare' de la autorităţile locale, arătând că există 'un deficit de capacitate de a scrie proiecte', scrie Agerpres. 
Economica.net - lun, 26 sept. 2016, 13:57
Ministrul Fondurilor Europene: Aşteptăm proiecte de la autorităţile locale pentru termoficare

‘Legat de actualul exerciţiu bugetar 2014-2020. Aşteptăm proiecte de la autorităţile locale pentru termoficare şi nu numai pentru termoficare. Şi pentru alte linii de finanţare, pentru că noi, ministerul Fondurilor Europene, am lansat ghiduri de finanţare pentru 13 miliarde de euro. Aceste miliarde potenţiale sunt acolo, aşteaptă proiecte şi din păcate avem noi, ca ţară, un deficit de expertiză, de capacitate de a scrie proiecte’, a declarat Cristian Ghinea.

Ministrul a afirmat că ‘Bucureştiul este mult în urmă cu scrierea acestui proiect’.

‘Eu, ca bucureştean, eu sunt cam invidios (pe Oradea- n.r.) pentru că Bucureştiul este mult în urmă cu scrierea acestui proiect şi eu, ca ministru, am mari emoţii că Bucureşti va reuşi să trimită proiectul până la începutul anului viitor şi există riscul să piardă aceşti bani,’ a spus ministrul Fondurilor Europene.

Cristian Ghinea a mai spus că directorul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, Cătălin Gheran, gestionează ‘al doilea program operaţional ca mărime din Uniunea Europeană’.

‘Cătălin are pe mâini – şi o să rămână şi după ce nu voi mai fi eu ministru – POIM-ul, al doilea program operaţional ca mărime din Uniunea Europeană. Şi el face exact ce am vrut să facă acest minister, să nu mai stăm, pur şi simplu şi să spunem avem bani, veniţi să-i luaţi, ci să lucrăm împreună cu beneficiarii noştri majori, cu instituţiile statului, pentru a rafina aceste proiecte şi pentru a le aduce la maturitate,’ a precizat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...