Statistică suprinzătoare: România stă cel mai bine pe harta obezităţii din Europa

Contrar părerilor de până acum, un studiu recent publicat de Eurostat arată că România are cel mai mic procent de persoane adulte obeze, raportat la populaţia totală, din toată Europa.
Economica.net - S, 22 oct. 2016, 12:11
Statistică suprinzătoare: România stă cel mai bine pe harta obezităţii din Europa

Doar 9,4% din populaţia adultă a României este considerată obeză, acesta fiind cel mai mic procent dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, departe de media de 15,9%, de la nivelul întregului bloc comunitar, se arată într-o cercetare recentă a Eurostat, serviciul de statistică al Comisiei Europene. 

Calculul a fost făcut pe baza indicelui de masă corporală pentru adulţi (BMI-Body Mass Index), precizează serviciul de statistică al Comisiei Europene. O persoană este considerată obeză dacă acest indice depăşeşte 30.

România stă extraordinar de bine pe segmentul de vârsta 18-24 de ani, unde doar 1,2% din populaţie este considerată obeză, un procent de peste patru ori mai mic decât media comunitară (5,7%). Este cel mai mare decalaj între noi şi restul Europei.

Pe grupa de vârstă 25-34 de ani, procentul de la noi este de 4,8%, faţă de 9,9%, cât este media UE; pe segmentul 35-44 de ani, procentul persoanelor obeze este de 7,2% la noi, faţă de 14,2% media europeană; pe grupa 45-64 de ani, procentul din România este de 12,6%, faţă de 19,6%, cât este media europeană; pe segmentul cuprins între 65 şi 75 de ani procentul este la noi de 16%, faţă de 22,1%, iar pe grupa de vârstă de peste 75 de ani, procentul este în România de 11,4%, faţă de 17,3%, media europeană.

Tot ca o diferenţă majoră faţă de media europeană, în România sunt mai multe femei obeze decât bărbaţi obezi, în condiţiile în care la nivel european este invers. La noi, bărbaţii obezi reprezintă 9,1% din populaţia adultă masculină, iar femeile 9,7% din populaţia adultă feminină. Media europeană este de 16,1% pentru bărbaţi şi 15,7% pentru femei.

Alături de România, statele europene cu cel mai procentaj al populaţiei obeze sunt Italia, Olanda şi Belgia, iar statele cu cei mai mulţi obezi sunt, în ordine, Malta (26% din populaţia adultă), urmată de Letonia, Ungaria şi Estonia.

Iată clasamentul obezităţii în Europa:

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...