Numărul autoturismelor second hand înmatriculate în România a depăşit 276.000 de unităţi, la 11 luni – DRPCIV

Peste 276.000 de autoturisme second hand au fost înmatriculate în România în primele 11 luni din 2016, cu aproape 22% mai multe comparativ cu perioada similară din anul anterior, când au fost înregistrate circa 227.000 de unităţi, potrivit statisticii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Economica.net - mar, 13 dec. 2016, 11:58
Numărul autoturismelor second hand înmatriculate în România a depăşit 276.000 de unităţi, la 11 luni - DRPCIV

Datele oficiale arată, totodată, că, numai la nivelul lunii noiembrie, au fost înmatriculate 25.534 de autoturisme rulate, mai multe cu aproape 13% în comparaţie cu intervalul ianuarie – noiembrie 2015.

La nivel naţional, din totalul celor 276.347 de maşini second-hand înregistrate la DRPCIV, în primele 11 luni din 2016, cele mai multe sunt din gama Volkswagen (78.797 unităţi, +21,28% faţă de acelaşi interval din 2015).

Clasamentul preferinţelor continuă cu: Opel (44.798 unităţi, +14,25%), Ford (30.876 unităţi, +17,07%), BMW (21.995 unităţi, +34,95%), Audi (21.800 unităţi, +36,93%), Skoda (13.680 unităţi, +29,36%), Renault (11.154 unităţi, +22,34%) şi Mercedes-Benz (10.842 unităţi, +28,13%).

La polul opus, cu cele mai puţine înmatriculări de autoturisme second hand, se află: Cadillac (20 de unităţi), Ferrari şi Lada (câte 11 unităţi), Quattro (6), Lamborghini, Lincoln şi Tata (câte 5).

Potrivit statisticii DRPCIV, la capitolul înmatriculărilor de autoturisme noi, acestea au crescut, în primele 11 luni din acest an, cu 18,18% până la 85.588 de exemplare, în comparaţie cu acelaşi interval din anul anterior, când au fost consemnate 72.423 de înregistrări.

Parcul auto naţional din România însuma, la sfârşitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare, relevă statistica oficială.

Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau raportate 4,9 milioane de autoturisme.

La nivelul Bucureştiului erau înregistrate, la finele anului trecut, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unităţi consemnate la categoria autoturisme.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...