CFR a anulat 93 de trenuri

93 de trenuri sunt anulate sâmbătă după-amiază pentru a facilita accesul utilajelor de intervenţie şi pentru prevenirea unor situaţii de nesiguranţă pentru călători.
Economica.net - S, 07 ian. 2017, 14:12
CFR a anulat 93 de trenuri

„Circulaţia feroviară este în continuare adaptată condiţiilor meteo nefavorabile pe raza a 4 regionale: Bucureşti, Craiova, Galaţi, Constanţa. Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic pe reţeaua din România, s-a luat decizia anulării a 93 de trenuri pentru a facilita accesul utilajelor de intervenţie şi pentru prevenirea unor situaţii de nesiguranţă pentru călători”, precizează compania.

Pe reţeaua feroviară, trenurile circulă în condiţii de iarnă – ninsoare şi vânt în rafale. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducere a vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri.

Potrivit CFR SA, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (temperaturi negative înregistrate la nivelul şinei (-9-17 grade C) este menţinută măsura care vizează circulaţia cu locomotive Diesel pe 4 secţii CF: Alexandria – Zimnicea, Roşiori Est-Tr. Măgurele, Caracal-Corabia şi Banu Mărăcine – Caracal.

De asemenea, pe intervalul de staţii Făurei – Buzău se circulă în continuare pe firul I cu restricţie de viteză de 50 km/h, pe SRCF Constanţa este posibilă doar circulaţia cu locomotive diesel şi cu plug antemergător, iar pe raza SRCF Galaţi este interzisă circulaţia cu automotoare şi DHC

Te-ar mai putea interesa și
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui american Donald Trump......
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...